Primul studiu național dedicat stării de bine a cadrelor didactice arată că profesorii continuă să găsească satisfacție în munca lor, însă nivelul ridicat al stresului, riscul de burnout și dificultatea de a menține un echilibru între viața profesională și cea personală ridică semne de întrebare privind sustenabilitatea profesiei pe termen lung.
Profesorii din România continuă să declare un nivel ridicat de satisfacție față de profesia pe care o practică, însă această satisfacție coexistă cu niveluri ridicate de stres, cu un risc crescut de burnout și cu un echilibru fragil între muncă și viața personală. Acesta este mesajul central al Barometrului profesorilor din România. Un studiu privind sănătatea, stresul, burnout-ul și potențatorii de bunăstare în mediul didactic preuniversitar, publicat în mai 2026 și realizat de InIm Institute și Frappe Digital, cu sprijinul Distribuție Energie Electrică România. Cercetarea a inclus un eșantion național de 1.518 educatori, învățători și profesori și a comparat rezultatele acestora cu cele ale unui eșantion de 305 medici de familie și ale unui eșantion reprezentativ de 1.078 de persoane din populația urbană activă.
Raportul oferă una dintre cele mai ample radiografii realizate până în prezent asupra stării de bine a cadrelor didactice din România și încearcă să răspundă unei întrebări esențiale: cât de sustenabilă este profesia didactică în condițiile actuale de lucru? Pentru aceasta, autorii au analizat nu doar sănătatea și nivelul de stres al profesorilor, ci și climatul profesional, relațiile din școală, percepția asupra statutului profesional și factorii care contribuie la starea de bine.
Profesorii sunt mulțumiți de profesia lor, dar nu și de echilibrul dintre muncă și viața personală
Una dintre concluziile importante ale studiului este că profesorii nu își pierd satisfacția profesională, chiar dacă lucrează într-un context perceput ca fiind tot mai solicitant. Aproximativ 39% dintre respondenți declară un nivel foarte ridicat al satisfacției față de muncă, rezultat comparabil cu cel înregistrat în rândul medicilor de familie.
În schimb, atunci când sunt întrebați despre echilibrul dintre viața profesională și cea personală, răspunsurile sunt considerabil mai rezervate. Doar 33% dintre profesori apreciază că au avut, în ultimele patru săptămâni, un echilibru bun sau foarte bun între muncă și viața personală. Prin comparație, procentul este de 38% în cazul medicilor de familie și ajunge la 55% în rândul populației urbane active.
Aceste rezultate sugerează că profesorii continuă să găsească sens și satisfacție în activitatea didactică, însă timpul și energia pe care profesia le solicită afectează semnificativ viața personală. Autorii subliniază în concluziile raportului că echilibrul muncă–viață al profesorilor este comparabil cu cel al medicilor de familie, dar rămâne semnificativ inferior celui raportat de populația urbană activă.
Diferențele apar și în funcție de ciclul de învățământ și mediul în care profesorii își desfășoară activitatea. Educatorii și învățătorii raportează, în general, niveluri mai ridicate ale stării de bine decât profesorii de gimnaziu și liceu, iar cadrele didactice din mediul rural tind să evalueze mai favorabil climatul profesional decât colegii lor din mediul urban.
Nivelul de stres îl depășește pe cel raportat de medicii de familie
Dacă satisfacția profesională rămâne ridicată, același lucru nu se poate spune despre nivelul de stres. Barometrul arată că peste jumătate dintre profesori au trecut frecvent prin situații stresante în ultimele patru săptămâni.
Mai exact, 51% dintre respondenți afirmă că au întâmpinat „mai degrabă des” sau „foarte des” situații stresante la școală. Procentul este mai ridicat decât cel înregistrat în rândul medicilor de familie (45%) și aproape dublu față de populația urbană activă (26%).
Analiza detaliată arată că stresul este resimțit mai frecvent de femei decât de bărbați, de profesorii din mediul urban comparativ cu cei din mediul rural și, mai ales, de cadrele didactice care predau la gimnaziu și liceu. De asemenea, Bucureștiul înregistrează cele mai ridicate niveluri ale stresului dintre toate regiunile analizate.
Autorii observă că aceste rezultate sunt în concordanță cu literatura internațională, care descrie profesia didactică drept una dintre ocupațiile cu cel mai ridicat risc de stres ocupațional și burnout, pe fondul presiunilor administrative, al încărcării emoționale și al schimbărilor continue din sistemul educațional.
Burnout-ul, un risc important pentru profesia didactică
Nivelul ridicat al stresului se reflectă și în indicatorii privind burnout-ul. Studiul arată că 14% dintre profesori se încadrează în categoria cu risc crescut de burnout, comparativ cu 10% dintre medicii de familie. Cea mai frecventă manifestare este epuizarea emoțională, raportată de 18% dintre profesorii participanți la cercetare, o proporție de peste două ori mai mare decât în cazul medicilor de familie.
Raportul evidențiază că profesorii cu vârste sub 45 de ani, cei care predau la gimnaziu și cadrele didactice din București se numără printre categoriile cele mai expuse riscului de burnout. În analiza autorilor, asocierea dintre stresul ocupațional și burnout reprezintă unul dintre cele mai importante semnale de alarmă pentru politicile educaționale, deoarece afectează atât starea de bine a profesorilor, cât și capacitatea sistemului de a păstra cadre didactice cu experiență.
Aproape patru profesori din zece iau în calcul să renunțe la profesie
Poate cel mai îngrijorător rezultat al Barometrului este legat de intenția de părăsire a sistemului de învățământ. Potrivit cercetării, 38% dintre profesorii participanți afirmă că se gândesc adesea să renunțe la profesorat, răspunzând că sunt „parțial de acord” sau „total de acord” cu afirmația „Mă gândesc adeseori să renunț la profesorat”.
Autorii subliniază că intenția de a părăsi profesia este strâns legată de frecvența situațiilor stresante și de nivelul ridicat de suprasolicitare. Analiza arată că această tendință este mai accentuată în rândul profesorilor cu vârste între 30 și 44 de ani și în mediul urban, categorii care includ numeroase cadre didactice aflate într-o etapă de maturitate profesională. În capitolul dedicat discuțiilor, cercetătorii atrag atenția că acest fenomen poate conduce, în timp, la erodarea capitalului uman din sistemul educațional, prin pierderea unor profesori cu experiență și potențial profesional ridicat.
Lipsa recunoașterii profesionale și percepția inechității rămân punctele cele mai vulnerabile
Un element distinctiv al cercetării este utilizarea modelului SCARF, dezvoltat de David Rock, care analizează cinci dimensiuni considerate esențiale pentru starea de bine în organizații: statutul, certitudinea, autonomia, apartenența și corectitudinea.
Aplicarea acestui model în școlile din România arată că profesorii percep cele mai mari dificultăți în ceea ce privește statutul profesional și corectitudinea. Raportul evidențiază un indice mediu de potențare a stării de bine de doar 33%, cele mai bune rezultate fiind înregistrate în rândul educatorilor și învățătorilor, precum și în mediul rural, în timp ce profesorii din licee și cei din mediul urban au raportat cele mai reduse niveluri ale acestui indicator.
În analiza autorilor, percepția privind statutul profesional și modul în care profesorii consideră că sunt tratați reprezintă factori esențiali ai stării de bine. Raportul face trimitere la modelul SCARF, potrivit căruia aceste dimensiuni activează mecanisme psihologice comparabile cu cele implicate în nevoile fundamentale ale individului, ceea ce explică impactul emoțional al lipsei de respect sau al percepției de inechitate în mediul profesional.
Birocrația, suprasolicitarea și relația cu părinții sunt principalele surse de presiune
Dincolo de indicatorii statistici, raportul conturează și o imagine asupra climatului profesional din școli.
Profesorii declară, în general, că sunt mulțumiți de colaborarea cu colegii, apreciază accesul la oportunități de formare profesională și evaluează favorabil managementul unităților de învățământ. În schimb, principalele dificultăți identificate sunt presiunea generată de volumul mare de muncă, birocrația excesivă, percepția unei remunerații insuficiente și relațiile uneori dificile cu părinții. De asemenea, mulți profesori consideră că elevii sunt mai puțin motivați decât și-ar dori, aspect care contribuie la presiunea resimțită în activitatea de zi cu zi.
Autorii observă că aceste rezultate indică faptul că problemele profesorilor nu sunt generate în principal de relațiile din interiorul școlii, ci de contextul mai larg în care își desfășoară activitatea. Colaborarea dintre colegi apare ca unul dintre punctele forte ale profesiei, în timp ce suprasolicitarea și povara administrativă sunt percepute drept principalele bariere în calea stării de bine.
„Starea de bine a profesorului e punctul de plecare pentru tot binele pe care acesta îl poate face în învățământ”
Rezultatele cantitative sunt completate de interviuri și focus-grupuri cu profesori și experți în educație, care subliniază importanța stării de bine pentru calitatea actului educațional.
Unul dintre participanți sintetizează această perspectivă astfel:
„Am și experiență din preuniversitar și în cei aproximativ 12 ani de când predau, am înțeles și am trăit și am confirmat această trăire prin cercetare altor specialiști ai domeniului că starea de bine a profesorului e punctul de plecare pentru tot binele pe care acesta îl poate face în învățământ, că școala nu e școală fără profesori.”
Raportul sugerează că bunăstarea profesorilor nu reprezintă doar o preocupare privind sănătatea ocupațională, ci și un factor care poate influența calitatea procesului educațional și experiența elevilor.
Ce recomandă autorii
Pe baza rezultatelor obținute și a observațiilor formulate de participanți, autorii propun mai multe direcții de acțiune. Printre acestea se numără reducerea poverii administrative prin simplificarea și digitalizarea proceselor birocratice, consolidarea statutului profesional al profesorilor prin măsuri de recunoaștere socială și instituțională, dezvoltarea competențelor socio-emoționale ale cadrelor didactice și extinderea sprijinului psihologic în școli.
Raportul recomandă, de asemenea, elaborarea unor politici diferențiate pentru ciclurile gimnazial și liceal, unde se concentrează cele mai ridicate niveluri de stres și burnout, precum și monitorizarea periodică a stării de bine a profesorilor pentru a putea evalua eficiența măsurilor implementate.
Autorii atrag atenția și asupra limitelor metodologice ale cercetării. Datele au fost colectate exclusiv online, indicatorii privind sănătatea, stresul și burnout-ul se bazează pe autoevaluarea respondenților, iar diferențele demografice dintre eșantioanele comparate limitează comparabilitatea directă a unor indicatori, în special a celor privind starea de sănătate.
O imagine complexă asupra profesiei didactice
Dincolo de cifre, Barometrul transmite un mesaj important pentru politicile educaționale. Profesorii din România continuă să declare un nivel ridicat de satisfacție față de profesia lor, însă această satisfacție coexistă cu un nivel ridicat al stresului, cu dificultăți în menținerea echilibrului dintre viața profesională și cea personală și cu o intenție semnificativă de părăsire a sistemului. În același timp, raportul evidențiază că percepția unui statut profesional insuficient recunoscut, suprasolicitarea și birocrația reprezintă principalele provocări semnalate de cadrele didactice.
În concluziile studiului, autorii arată că investițiile în starea de bine a profesorilor nu trebuie privite doar ca măsuri de sprijin pentru o categorie profesională, ci ca o condiție pentru menținerea calității educației și pentru sustenabilitatea sistemului de învățământ pe termen lung.
CITEȘTE ȘI Ce știe un profesor bun? Noua cercetare OCDE arată de ce pedagogia contează
