Reporter: Cum a evoluat procesul de adopție în România în ultimii ani și ce schimbări majore ați observat?
Andreea Szasz: Procesul adopției în România a evoluat în ultimii ani aducând avantaje pentru toate părțile implicate în această călătorie... atât pentru copii și familiile care doresc să adopte, dar și pentru specialiștii implicați în sistemul adopției și serviciilor conexe acesteia. Una dintre schimbările majore o reprezintă posibilitatea familiilor de a putea fi evaluate în vederea obținerii atestatului și de către ONG-uri autorizate. Azi, o familie sau persoană singură care dorește să adopte un copil în România poate alege să deschidă adopția prin acest Organism Privat Autorizat (OPA) și se poate bucura de suportul unor specialiști pe tot parcursul procesului până la postadopție, inclusiv.
Tot în ajutorul familiilor adoptatoare au apărut facilități și drepturi ce înlesnesc parcursul prin acest proces, cum ar fi indemnizațiile și concediile de acomodare oferite și garantate prin lege. Un alt aspect important și îmbucurător este acela că sunt din ce în ce mai puțini copii cu vârste fragede care ajung în sistemul de protecție al statului, ceea ce înseamnă că munca depusă de specialiști pentru prevenirea acestui fenomen trebuie apreciată. Vârsta copiilor cu adopție deschisă a crescut și familiile sau persoanele singure care doresc să adopte trebuie să fie informate în legătură cu acest aspect. Este minunat să știm că familiile își doresc să adopte copii în țara noastră, că doresc să-și împlinească familia cu un copil ”născut din inimă”. De altfel, o altă veste bună care ține de evoluția acestui proces este că familiile adoptatoare pot consulta “Profilul Public”, înainte denumit „Lista copiilor greu adoptabili”, prin care pot vizualiza profilele copiilor și pot intra în potrivire mai repede. Mai exact, se reduce acel timp de așteptare de a fi pusă familia în potrivire cu un copil prin RNA (Registrul Național al Adopțiilor). Procesul adopției este un proces complex, plin de emoții, dar nu consider că este unul anevoios atunci când este parcurs corect, sănătos, cu pași siguri și pregătire.
Rep.: Ce tipuri de programe și resurse oferă „EuAdopt” pentru a susține atât copiii cât și familiile adoptive?
A.S.: Pregătire, pregătire, pregătire! Este foarte important ca familiile să înțeleagă că diferența dintre a parcurge un proces de adopție sigur și fără dificultăți și a parcurge un proces de adopție anevoios ține, într-un procent foarte mare, de cum se face pregătirea în toată această perioadă. Experiența de peste 10 ani în domeniu a specialiștilor din cadrul EuAdopt a dus la crearea unui program care să susțină intens familia adoptatoare pe întreg parcursul acestui proces. Suport real, sprijin constant, consiliere lunară, pregătire privind fiecare aspect din fiecare etapă a procesului adopției sunt garanțiile pentru o poveste de succes și o familie împlinită.
Rep.: Care sunt cele mai comune mituri despre adopție pe care „EuAdopt” încearcă să le demonteze?
A.S.: În mediul online și nu numai există, în continuare, o percepție deloc fericită când vine vorba despre adopția copiilor în România. Din fericire, poveștile de succes în adopție sunt mult mai multe, nenumărate, doar că prea puține familii împlinite aleg să-și spună povestea minunată pe care o trăiesc. Din nefericire, cele mai multe povești care ajung la urechile familiilor care se gândesc la adopție sunt cele care, din păcate, au întâmpinat dificultăți pe parcurs. Am întâlnit foarte multe familii, de-a lungul anilor, și mi-au fost puse foarte multe întrebări ce veneau din temeri născute din astfel de povești nefericite, citite sau auzite. Multe familii adoptatoare cred că în sistem există doar copii cu dizabilități, boli sau de etnie. Nu este adevărat! Multe familii adoptatoare cred că trebuie să adopte un copil de vârstă foarte mică pentru că așa nu vine cu trauma abandonului. Nu este adevărat! Multe familii adoptatoare cred că adopția este un proces greu și anevoios. Nu este adevărat! Multe familii adoptatoare cred că adopția durează prea mult. Nu este adevărat! Multe familii adoptatoare cred că doar sistemul e de vină atunci când o adopție devine dificilă. Nu este adevărat! Multe familii adoptatoare cred că nu li se oferă sprijin pe parcursul procesului de adopție. Nu este adevărat! Sunt foarte multe ”mituri” pe care încercăm să le demontăm. Din acest motiv, știind că sunt foarte multe întrebări și necunoscute pentru familiile care se gândesc sau doresc să adopte, am introdus în programul Eu Adopt o sesiune de prezentare, care este gratuită și dedicată oricui dorește să se informeze cu privire la procesul adopției. În cadrul acestei întâlniri familia sau persoana care se programează primește răspunsuri, lămuriri, informații corecte despre tot ce înseamnă această călătorie a adopției.
Rep.: Ce sfaturi aveți pentru familiile care se gândesc la adopție, pentru prima dată?
A.S.: Înainte de a începe acest proces, este esențial să te informezi bine și să fii pregătit pentru toate aspectele pe care le implică, așa că pentru familiile și peroanele singure care se gândesc să facă acest pas cred că este necesar să se informeze corect, să se consulte cu specialiști din domeniu, să se pregătească emoțional și să fie pe deplin și profund implicați, să înțeleagă că fiecare copil este unic, fiecare poveste de adopție este unică, să aibă răbdare și, nu în ultimul rând, să împărtășească cu familia, prietenii despre dorința lor și să se alăture grupurilor de suport dedicate familiilor ce au adoptat sau doresc să adopte.
Rep.: Cum vedeți viitorul adopției în România și ce pași sunt necesari pentru a îmbunătăți sistemul? A.S.: Viitorul adopției în România are potențialul de a se îmbunătăți semnificativ, așa cum putem observa, s-au făcut pași constant în direcții dintre cele mai bune și există schimbări majore ce au dus la rezultate pozitive. Specialiștii din domeniu, atât din instituțiile statutului cât și din ONG-uri, și-au unit forțele pentru a face din acest proces unul din ce în ce mai eficient, în care să primeze binele copilului și familia adoptatoare să fie sprijinită constant. Trebuie să ne bucurăm de fiecare reușită obținută în acest sens.
Rep.: Puteți împărtăși o poveste de succes care vă inspiră în activitatea dumneavoastră?
A.S.: Povești de succes sunt foarte multe, atât din programul Eu Adopt, cât și de la DGASPC-uri. Am și o poveste care m-a impresionat, este al unei doamne singure, care a început procedura adopției în programul Eu Adopt. Prezența dânsei, candoarea, bunătatea, răbdarea, grija și implicarea profundă a impresionat întreaga echipă de specialiști. După ce s-a finalizat etapa de evaluare, s-a depus dosarul pentru obținerea atestatului și la o zi de la eliberarea atestatului această doamnă a fost pusă în potrivire cu un copilaș prin RNA (Registru Național al Adopției). Azi avem o familie fericită! Este extraordinar și de multe ori, în discuțiile cu familiile, mereu țin să precizez că niciodată nu trebuie să excludem din acest proces al adopției posibilitatea minunii.
Rep.: Cum contribuie evenimente precum Ziua Adopției la creșterea conștientizării și sprijinului pentru adopție?
A.S.: Evenimentele precum Ziua Adopției joacă un rol important în creșterea conștientizării și informării cu privire la procesul adopției. Avem nevoie de vocile familiilor adoptatoare să împărtășească drumul minunat parcurs până la adopția unui copil ”născut din inimă”. Toate aceste povești dacă ar fi spuse multe dintre temerile celor care se gândesc la adopția unui copil ar dispărea. Percepția asupra adopției în România trebuie schimbată și consider că prin astfel de evenimente ca Ziua Adopției sau alte campanii de informare și conștientizare se poate face acest lucru. Aceste inițiative pot contribui la schimbarea mentalităților și la eliminarea stigmatelor asociate cu adopția.
Rep.: Un mesaj dedicat celor implicați în acest demers, inclusiv copiilor, în această zi specială, Ziua Adopției...
A.S.: De Ziua Adopției, celebrăm puterea iubirii și curajul de a deschide inimile pentru copiii care au nevoie de o familie. Împreună, putem transforma vieți prin iubire și sprijin. Fiecare copil merită o familie, iar fiecare familie merită să fie completă!
A consemnat Oana MĂRGINEAN