În încercarea de a contracara influența devastatoare a drogurilor, Primăria Municipiului Reghin lansează cea de-a doua ediție a campaniei "HIGH OR ALIVE". Desfășurată în perioada 18-22 martie, la Casa Municipală de Cultură "Eugen Nicoară", această inițiativă are ca scop să sensibilizeze atât tinerii, cât și adulții, cu privire la pericolele consumului de droguri și importanța intervenției timpurii.
Organizată în colaborare cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Mureș, Inspectoratul Școlar Județean Mureș și Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, campania aduce în prim-plan diverse aspecte legate de consumul de droguri și modalitățile de prevenire.
La debutul celei de-a doua ediții a evenimentului “High or Alive”, au fost prezenți o serie de personalități, printre care Márk Endre, primarul municipiului Reghin, Dragoș Pui, viceprimar, Ion Aleodor Roman, șeful Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Târgu Mureș, Gabriela Pîncă, comisar șef în cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din Mureș, Comisar șef Flavius Danciu, șeful Poliției Reghin, și Gabi Balint, preot și consilier în cadrul Asociației “Firimituri pentru viață”.
Primarul municipiului și-a exprimat disponibilitatea de a susține acest proiect și a subliniat rolul major a unei asemenea misiuni pentru combaterea consumului de droguri.
"Sunt și voi fi un partener în tot ce înseamnă sănătatea și siguranța copiilor. Consider că a fost o reușită, am avut o implicare foarte bună cu foarte mulți copii din Reghin, am avut și un feedback foarte bun, am avut exemple cum a fost cazul lui Sergiu Ionuț. Prezența lui fizică a fost exemplul viu legat de ce se întâmplă atunci când consumi droguri; consumul drogurilor nu distruge numai copilul, ci și o familie, chiar o comunitate întreagă... suferă foarte mulți oameni! Noi trebuie să facem tot posibilul ca acest fenomen să fie estompat! Dacă am putut salva un singur copil sau o familie, deja am câștigat cu campania noastră! Dorim, bineînțeles, să salvăm mult mai multe persoane, să prevenim mult mai multe cazuri... (...) Sunt convins că ediția a II-a a acestei campanii va avea un impact mai mare astfel încât, la final, să tragem concluzii și, eventual, chiar să salvăm copiii și familii”, a declarat Mark Endre, primarul municipiului Reghin.
Întâlniri interactive
Una dintre noutățile acestei ediții constă în organizarea unor întâlniri interactive, în cadrul cărora elevii vor putea interacționa cu foști consumatori, deținuți, reprezentanți ai instituțiilor partenere, psihologi și părinți ai unor consumatori.
Printre invitații la eveniment se numără Ionuț Sergiu Ilieș și Cristina Baratoși, foști consumatori, care vor împărtăși elevilor și părinților informații despre riscurile și pericolele asociate consumului de droguri.
Imola Grama-Vajda, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Reghin, subliniază importanța implicării întregii comunități în această campanie.
Evenimentul este deschis pentru participarea tuturor celor interesați, indiferent dacă sunt elevi, cadre didactice, reprezentanți ai instituțiilor abilitate sau membri ai societății civile.
În premieră, întâlnire cu părinții
Pe lângă activitățile destinate elevilor, autoritățile locale din Reghin intenționează să organizeze și o întâlnire specială cu părinții. Scopul acestei întâlniri este de a oferi o platformă de discuție sinceră și deschisă despre consumul de droguri, semnele de avertizare și modalitățile de reacție ale părinților în fața acestor situații delicate.
"Acum la cea de-a II-a ediție, consider că este extrem de importantă prezența părinților. O mare parte dintre elevi, preadolescenții sau adolescenții ce vor participa anul acesta au fost și anul trecut. Evident, că vor fi elemente noi în cele patru zile de prezentări dar, o mare parte dintre ei, știu. În schimb, părinții, așa cum a reieșit și din chestionarul de anul trecut, într-o foarte mare măsură, nu au nici cea mai vagă idee despre cum ar putea să își ajute copiii în primele momente sau pe parcursul perioadei în care consumă droguri", a subliniat Dragoș Pui, viceprimarul municipiului Reghin.
Problema unei întregi comunități
Ion Aleodor Roman, șeful Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Târgu Mureș, este de părere că lupta pentru combaterea consumului de droguri este responsabilitatea întregii comunități și că este esențial să implicăm toate părțile interesate în această luptă. El subliniază importanța colaborării între autorități publice, instituții cu atribuții în domeniu, organizații neguvernamentale și foști consumatori pentru a aborda eficient problema consumului de droguri.
"Nu mai putem să mergem în fața elevilor cu activități seci de informare, să le explicăm efectele, riscurile. Trebuie să venim cu astfel de inițiative inovative, interactive, care să fie adaptate lor, pentru că altfel riscăm să să nu mai fim credibili, să nu mai fim luați în serios. De aceea, e foarte important, iată, să venim cu un astfel de exemplu, mărturii ale foștilor consumatori. De asemenea, să punem accent foarte mult pe alternative sănătoase la consumul de droguri", a accentuat Ion Aleodor Roman.
Ideea de bază exprimată de Comisarul șef Flavius Danciu este că asigurarea siguranței în instituțiile de învățământ și prevenirea consumului și traficului de droguri reprezintă o prioritate majoră pentru Poliția Română și Ministerul de Interne. El subliniază importanța colaborării și a campaniilor de prevenire desfășurate în parteneriat cu municipiul Reghin și apreciază eforturile de atragere a părinților în aceste activități. Danciu menționează că există o reticență din partea unor părinți în a confrunta realitatea consumului de droguri de către copiii lor și subliniază responsabilitatea poliției de a preveni și de a sensibiliza acești părinți.
"Am observat o anumită reticență din partea părinților. Au fost cazuri multiple în care, fiind puși în fața faptului împlinit pe anumite constatări ale noastre, nici în acel moment, pe ultima sută de metri, părinții refuzau să vadă realitatea. Este datoria noastră să prevenim, să atragem părinții. Consider că acest demers este foarte util, iar noi ca poliție, ca instituție, suntem beneficiari", a explicat Flavius Danciu.
"Aceasta NU este o viață normală"
Biserica și alte organizații dedicate ajutorării oamenilor, precum Asociația "Firimituri pentru Viață", sunt implicate activ în sprijinirea celor afectați de dependență de droguri, alcool sau jocuri de noroc. Gabi Balint, preot, consilier adicții în cadrul acestei asociații, subliniază faptul că aceste organizații oferă un suport important în procesul de vindecare și recuperare a dependenților, chiar dacă aceste eforturi sunt uneori mai puțin vizibile în comparație cu alte inițiative.
"Viața cu droguri, alcool și jocuri nu este o viață normală. Uitați-vă la oamenii de lângă noi, care este prețul pentru a fi normal, uitați-vă ce plătesc ei acuma. Dacă vrem ca generațiile viitoare, copiii noștri, nepoții noștri și cei ce vor veni după noi să plătească același preț, să fim liberi să consumăm... Doar eu zic că nu este normal", a precizat Gabi Balint.
În lupta împotriva consumului de droguri, campania "HIGH OR ALIVE" aduce în prim-plan importanța unui schimb eficient de informații între specialiștii instituțiilor implicate și stabilirea unor proceduri comune de bună practică. Prin această colaborare, se urmărește creșterea gradului de conștientizare și evaluare a fenomenului consumului de droguri în comunitatea locală.
Astfel, campania "HIGH OR ALIVE", ediția a II-a, reprezintă o oportunitate valoroasă pentru comunitatea din Reghin și împrejurimi de a se implica activ în prevenirea și combaterea consumului de droguri, contribuind astfel la construirea unei societăți mai sănătoase și mai sigure pentru toți cetățenii săi. Prin mobilizarea întregii comunități și oferirea de suport și informații, putem să ne asigurăm că mesajul "SAY NO TO DRUGS" este auzit și însușit de toți cei care fac parte din această comunitate.
Oana-Bianca MĂRGINEAN