FOTO: CARS – Programul care îi învață pe tineri ce înseamnă o secundă de neatenție în trafic

cars
Liceul Tehnologic de Transporturi “Transilvania” din Cluj-Napoca a găzduit, în 26 noiembrie 2025, prima acțiune din campania CARS – Condu Atent, Responsabil și în Siguranță, un program de educație rutieră menit să dezvolte în rândul tinerilor o cultură a responsabilității la volan. Peste 50 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a au participat la o serie de demonstrații și simulări oferite de Clubul Sportiv Savu Racing și Poliția Rutieră Cluj, având acces la echipamente profesionale care reproduc situații reale din trafic.

Simulatoare care arată consecințele, nu doar regulile

Activitatea a debutat cu o prezentare teoretică dedicată conducerii defensive, adresată în special tinerilor aflați la început de drum ca șoferi. Ulterior, participanții au experimentat, în condiții de siguranță, o gamă de simulatoare menite să evidențieze riscurile din trafic: simulatorul de distragere a atenției, simulatorul de impact frontal, simulatorul de răsturnare, respectiv simulatorul de derapaj, acesta din urmă destinat elevilor care dețin deja permis de conducere.

Reprezentanții Poliției Rutiere Cluj au pus la dispoziția elevilor și un simulator pentru testarea efectelor consumului de alcool sau substanțe interzise asupra capacității de a conduce.

Organizatorii subliniază că experiența oferită de aceste simulatoare depășește simpla teorie, arătându-le tinerilor consecințele concrete ale neatenției sau excesului de încredere la volan. Participanții au avut ocazia să simtă pe propria piele ce înseamnă „o secundă de neatenție”, dar într-un context controlat și sigur. Campania pune accent pe trăirea reală a consecințelor, nu doar pe memorarea regulilor.

De ce a început campania CARS la Liceul „Transilvania”

Horațiu Savu, co-fondator al campaniei, a subliniat rolul esențial al comunității și al colaborării dintre instituții în reducerea accidentelor rutiere.

„Ne bucurăm pentru că, într-un timp atât de scurt, am reușit aducerea alături de noi a atâtor instituții și oameni valoroși, cu scopul nobil de a încerca să ne aducem și noi aportul, ca societate civilă, la scăderea numărului de accidente rutiere și a urmărilor acestora. Faptul că am ales ca această primă acțiune a Campaniei să se desfășoare la Liceul Tehnologic de Transporturi “Transilvania” Cluj-Napoca nu este întâmplător, acest liceu având o mare tradiție de formator de tineri șoferi și iubitori de mașini”, a declarat acesta.

Autoritățile locale, alături de elevi la debutul campaniei CARS

La eveniment au fost prezenți primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, alături de Marinela Marc, inspector școlar general, Amalia Gurzău, inspector școlar, Elena Giurgiu, directoarea liceului, și Daniela Meteș, directoare adjunctă. Din partea structurilor județene au participat Comisar de poliție Bogdan Tomososchi, din partea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și Locotenent-colonel Cosmin Șerbu de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” Cluj.

Primarul Emil Boc a transmis un mesaj ferm adresat tinerilor șoferi:

„Șoferul cool nu este acela care apasă primul pe accelerație, ci acela care ajunge ACASĂ! Dacă vrei adrenalină, mergi la sală, nu cu 120 km/h prin oraș! Ceea ce decidem la volan ne afectează pe noi şi pe cei din preajma noastră. Le mulțumesc inițiatorilor campaniei, Laura Savu și Horațiu Savu, care au transformat pasiunea pentru motorsport într-un proiect dedicat comunității și promovării siguranței rutiere în rândul tinerilor. Felicitări doamnei inspector general Marinela Marc și doamnei director de la Liceul Tehnologic de Transporturi “Transilvania” Cluj-Napoca, Giurgiu Cornelia-Elena pentru deschiderea față de această campanie”, a declarat edilul.

CARS, campanie care mobilizează comunitatea

CARS – Condu Atent, Responsabil și în Siguranță este o inițiativă civică dezvoltată de Clubul Sportiv SAVU RACING în parteneriat cu Asociația CARS Academy, având ca obiectiv central reducerea accidentelor rutiere prin educație, prevenție și implicare comunitară.

Campania este susținută de Federația Română de Automobilism Sportiv, Instituția Prefectului Cluj, Primăria municipiului Cluj-Napoca, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj.

CITEȘTE ȘI Pentru un oraș mai activ și sustenabil: Bike/Walk 2 School/Work – Inițiativa care pune Târgu Mureș în mișcare

Distribuie :