Copiii din județul Mureș vor putea participa, în luna august, la trei Școli de Vară STEAM gratuite, organizate în localitățile Deda, Reghin și Ulieș. Inițiativa este derulată de Fundația Comunitară Mureș, în parteneriat cu instituții de învățământ și organizații locale, și face parte din programul național Școli de Vară STEAM, dezvoltat de Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR) cu sprijinul Pepco România. Programul urmărește să apropie copiii de știință prin activități practice și experiențe de învățare non-formală, adresându-se în special comunităților cu acces limitat la astfel de oportunități educaționale.
În ediția din 2026, activitățile îmbină domeniile științei, tehnologiei, ingineriei, artei și matematicii (STEAM) cu sesiuni dedicate stării de bine și echilibrului emoțional. Potrivit organizatorilor, acestea sunt facilitate de specialiști în sănătate mintală și au rolul de a-i ajuta pe copii să își dezvolte încrederea în sine, resursele personale și capacitatea de a face față provocărilor din jurul lor.
Trei comunități din județul Mureș găzduiesc programul
Prima Școală de Vară STEAM va avea loc în perioada 3–7 august, la Deda, în parteneriat cu Liceul „Vasile Netea”. Alte două programe se vor desfășura în perioada 24–28 august, unul la Reghin, în parteneriat cu Colegiul „Petru Maior”, iar celălalt la Ulieș, împreună cu YO6KGS – Radioclubul Școlar „Gheorghe Șincai” Râciu.
Organizatorii precizează că activitățile sunt concepute pentru a stimula curiozitatea copiilor și pentru a transforma învățarea într-o experiență practică și atractivă, bazată pe experimente, jocuri și proiecte interdisciplinare.
Robotică, chimie, programare și activități pentru sănătatea mintală
La Deda va fi organizată Școala de Vară LabORox, destinată elevilor din clasele III–XII. Programul include experimente cu circuite electrice, ateliere de robotică, chimie și activități dedicate sănătății mintale.
La Reghin se va desfășura Școala de Vară Creativitate și Știință, adresată elevilor din clasele V–XII. Participanții vor lua parte la ateliere de robotică și programare, activități de teatru și arte, precum și la sesiuni dedicate stării de bine.
În localitatea Ulieș va avea loc Școala de Vară Roboradio, destinată copiilor din clasele III–XII. Programul cuprinde ateliere de robotică folosind seturi LEGO, activități creative, inițiere în radioamatorism, orientare și activități pentru sănătatea mintală.
Pe parcursul celor cinci zile, copiii vor fi îndrumați de mentori cu experiență implicați în programele de educație STEAM dezvoltate în rețeaua fundațiilor comunitare. Organizatorii arată că participanții vor învăța să înțeleagă mai bine lumea din jur prin intermediul științei, să își dezvolte creativitatea și să aplice noțiunile dobândite în situații practice. Activitățile sunt concepute pentru a încuraja pasiunea pentru științe, artă și tehnologie, dezvoltarea spiritului investigativ, a imaginației și a capacității de a corela teoria cu practica.
Pepco România: „Programul este despre acces la oportunități”
Reprezentanții Pepco România subliniază rolul pe care îl au colaborările dintre organizațiile locale și partenerii implicați în dezvoltarea programului.
„Școlile de Vară STEAM arată ce se poate întâmpla atunci când organizațiile locale, mentorii și partenerii lucrează împreună pentru copii și comunități. Pentru noi, acest program este despre acces la oportunități și despre încrederea că talentul și curiozitatea există peste tot, chiar dacă resursele nu sunt întotdeauna distribuite la fel. Ne bucurăm să susținem o nouă ediție și să contribuim astfel, alături de fundațiile comunitare din rețeaua FFCR, la crearea unor experiențe de învățare care îi ajută pe copii să descopere, să experimenteze și să își imagineze noi posibilități pentru viitor”, a declarat Ioana Ioniță, Regional Marketing Manager, Pepco.
Coordonatorul programului local: „Am nevoie de acea energie care mă descarcă fizic, dar mă încarcă sufletește”
Coordonatorul programului local, Kolcsár Szilvia Panna, spune că experiența edițiilor precedente a determinat-o să continue implicarea în proiect.
„În cele 2 ediţii al şcolilor de vară din anii precedenţi cu peste 200 de beneficiari, văzând reacțiile comunității și curiozitatea copiilor, eram sigură că mă voi implica în program în continuu pentru că am nevoie de acea energie care mă descarcă fizic, dar mă încarcă sufletește. Acest fenomen încă nu a putut fi dovedit științific, e mai complicat decât fizica și nici chimia nu are o descriere despre ce lucruri faine se întâmplă, când creativitatea și dedicarea mentorilor se cuplează cu voluntarii din comunitate și intră în reacție cu vesela imaginație a copiilor”, a declarat Kolcsár Szilvia Panna, coordonatorul programului local.
Un program național aflat la cea de-a treia ediție
Școlile de Vară STEAM organizate la Deda, Reghin și Ulieș fac parte din ediția 2026 a programului național coordonat de Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR) și susținut de Pepco România. În acest an, programul se desfășoară în 39 de comunități din România, prin Fundațiile Comunitare Bacău, Banatul Montan, Brașov, Buzău, Cluj, Galați, Iași, Mureș, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Prahova, Timișoara, Țara Făgărașului și Vâlcea.
Potrivit organizatorilor, în 2024 programul a facilitat accesul la educație științifică pentru peste 1.000 de copii din 20 de comunități cu acces limitat la oportunități de educație non-formală din România.
Participarea la cele trei școli de vară este gratuită și se realizează pe bază de înscriere. Informații suplimentare despre program și procesul de înscriere sunt disponibile pe pagina de Facebook a Fundației Comunitare Mureș.
Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR) a fost înființată în anul 2012 și reprezintă la nivel național interesele fundațiilor comunitare din România, contribuind la dezvoltarea unor comunități conștiente, generoase, incluzive și durabile. Potrivit organizației, rețeaua reunește 16 fundații comunitare, care au susținut până în prezent peste 11.700 de proiecte și investiții comunitare în valoare de aproximativ 138 de milioane de lei. Programele fundațiilor comunitare au fost implementate în 39 dintre cele 42 de județe ale României, iar rețeaua continuă să se extindă.


