INTERVIU Marinela Marc, Inspector Școlar General ISJ Cluj: Performanță educațională și incluziune socială – experiența județului Cluj în dezvoltarea sistemului preuniversitar

marinela marc

Județul Cluj se remarcă prin excelență în educația preuniversitară din România, evidențiată de rate de promovare de peste 90% la Evaluarea Națională și Bacalaureat și prin performanța remarcabilă a unor licee cu rezultate excepționale. În cadrul interviului pentru EduLike, Marinela Marc, Inspector Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj, analizează factorii determinanți ai acestor succese, incluzând colaborarea interinstituțională, implicarea părinților și dedicarea cadrelor didactice, precum și utilizarea unor strategii sistematice de evaluare și pregătire a elevilor. Sunt prezentate, de asemenea, politicile și proiectele naționale de incluziune, precum „Masa sănătoasă” și „Reducerea abandonului școlar”, precum și inițiativele de formare continuă a cadrelor didactice, menite să asigure adaptarea competențelor profesorilor la cerințele educației contemporane. Potrivit Marinelei Marc, adoptarea unei abordări coerente și sistemice în procesul educațional poate transforma educația într-un ecosistem incluziv, echitabil și performant, capabil să răspundă în mod integrat nevoilor sociale și economice ale comunității.

Reporter: Clujul se clasează constant printre județele cu rezultate excelente la examenele naționale, iar elevii și profesorii au obținut performanțe remarcabile în ultimii ani. Ce factori considerați că au contribuit cel mai mult la acest succes?

Marinela Marc: În ultimii cinci ani județul Cluj s-a situat în în topul rezultatelor la examenele naționale ale elevilor, prin medii mari de promovare, atât la Evaluarea Națională, cât și la Bacalaureat. În vara lui 2025, de exemplu, la Evaluarea Națională promovabilitatea a fost de 92,20%, iar la Bacalaureat de 90,8%, Clujul fiind singurul județ cu peste 90% promovare. De asemenea, am avut 22 de licee cu promovabilitate de 100%, un rezultat unic la nivel național.

Așa cum m-am mai exprimat pe tema reușitelor de la Cluj, cheia succesului, nu numai în educație, ci și în alte domenii de activitate stă în faptul că știm să facem echipă și să lucrăm împreună: inspectoratul școlar comunică foarte bine cu școlile, școlile cu familiile elevilor, cu autoritățile, iar rezultatele reflectă, desigur, munca tuturor celor implicați în procesul de pregătire a examenelor. Părinţii au fost mereu alături de copii, au ținut legătura cu școala, le-au monitorizat rezultatele, le-au asigurat pregătirea suplimentară de care unii dintre ei au avut nevoie și făcut totul pentru a le asigura bunăstarea şi condiţiile necesare studiilor. Cadrele didactice au făcut eforturi pentru a-și concentra atenția asupra fiecărui elev în parte, au muncit cu seriozitate, implicare, desfășurând ore de pregătire suplimentară, în funcție de specificul fiecărei clase. Pe lângă simulările organizate de minister, am organizat și la nivelul județului simulări ale examenelor, cu subiect unic, dând astfel elevilor ocazia de a-și evalua nivelul de pregătire, iar profesorii au putut interveni punctual cu programe remediale pentru a crește nivelul de pregătire al elevilor de la o evaluare la alta, astfel încât, la data examenelor, rezultatele să fie pe măsura așteptărilor și a eforturilor depus.

Elevii au fost receptivi la tot acest parcurs educational, monitorizat de către inspectorii școlari, prin sute de inspecții tematice, iar autoritățile locale au alocat sume consistente de la bugetele locale sau din atragerea de finanțări externe pentru modernizarea infrastructurii școlare și acordarea de facilități, astfel încât în școli să fie asigurate condițiile necesare desfășurării unui proces educațional de calitate, în siguranță, pentru susținerea performanței, implicarea partenerilor educaționali în susținerea diverselor proiecte ale școlilor.

De fiecare dată, în ultimii ani, după afișarea rezultatelor la cele două examene ale cadrelor didactice, îmi place să spun că elevii de 10 ai Clujului nu pot fi pregătiți decât de profesori de nota 10, iar dedicarea cadrelor didactice este esențială în procesul educațional. Cred că la baza rezultatelor foarte bune ale cadrelor didactice stă buna colaborare dintre cadrele didactice, pe de o parte, colaborarea dintre profesori și inspectorii școlari, activitățile metodice care se desfășoară la nivelul disciplinelor școlare, participarea profesorilor clujeni la multe activități și cursuri de formare, conferințe și alte evenimente științifice și metodice desfășurate de Casa Corpului Didactic Cluj, universitățile clujene sau alte instituții din țară sau străinătate.

Rep.: Clujul este un județ cu o comunitate educațională dinamică și în continuă schimbare. Care sunt principalele provocări pe care le abordați în prezent în ceea ce privește includerea elevilor vulnerabili sau provenind din medii defavorizate?

Marinela Marc: Pe lângă susținerea excelenței în educație, ne preocupă, în egală măsură accesul egal la educație și identificarea de soluții pentru crearea unui mediu incluziv în comunitatea educațională clujeană, în special în mediile dezavantajate. În acest scop, în Programul naţional „Masă sănătoasă“, program ce are ca scop sprijinirea accesului la educaţie al tuturor copiilor, prin crearea motivaţiei pentru studiu, promovarea stării de bine şi oferirea unei alimentaţii sănătoase, care să susţină învăţarea, în care sunt cuprinse 55 de școli, majoritatea provin din mediul rural, sau sunt licee tehnologice din mediul urban, în care elevii provin preponderent din medii vulnerabile. Un rol important îl au proiectele din cadrul Programului Național de Reducere a Abandonului Școlar, în care sunt cuprinse 61 de unități de învățământ. Unitățile de învățământ preuniversitar cu nivel gimnazial, din județul Cluj, cu risc ridicat și mediu al ratei de abandon și părăsire timpurie a școlii au beneficiat de alocarea de resurse financiare pentru sprijinirea elevilor, în vederea reducerii absenteismului, a îmbunătățirii rezultatelor la evaluări, a obținerii unei rate mai mari de participare la examenele naționale și a unui procent mai mare de elevi care finalizează învățământul obligatoriu, prin utilizarea metodologiei și a instrumentului informatic din cadrul Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE).

De asemenea, s-au derulat proiecte adresate copiilor din zone dezavantajate, cu populație preponderent de etnie rromă, având ca scop incluziunea acestor copii, acceptarea de către comunitățile de copii nerromi și creșterea ratei de participare școlară.

Pe lângă continuarea proiectelor începute, Inspectoratul Școlar Județean Cluj a accesat 5 Proiecte PEO-„Adaptarea serviciilor educaționale adresate elevilor și personalului didactic din Învățământul Profesional și Tehnic – Stagii de practică pentru elevi”, care se derulează în parteneriat cu 5 unități de învățământ tehnologic din județ și cu agenții economici la care aceste școli desfășoară stagiile de pregătire practică a elevilor. Aceste proiecte își propun îmbunătățirea calității pregătirii și formării elevilor pentru piața muncii, inclusiv prin validarea învățării non-formale și informale, pentru a sprijini dobândirea de competențe-cheie, inclusiv de competențe de antreprenoriat și digitale, precum și prin promovarea introducerii sistemelor de formare duală și a sistemelor de ucenicie, prin asigurarea de sprijin financiar sub-formă de grant nerambursabil în vederea implementării și parcurgerii de către elevii înscriși în învățământul tehnologic, inclusiv dual, a programelor de pregătire practică în conformitate cu metodologiile aplicabile fiecărui tip de calificare.

Rep.: În contextul unei comunități educaționale tot mai diverse, proiectele care susțin dezvoltarea profesională a cadrelor didactice capătă o importanță tot mai mare. Ce inițiative aveți în derulare pentru formarea continuă a profesorilor și adaptarea lor la noile cerințe ale educației?

Marinela Marc: Formarea continuă a personalului didactic este o componentă deosebit de importantă, care asigură actualizarea şi dezvoltarea competenţelor personalului didactic, inclusiv dobândirea de noi competenţe, în funcţie de evoluţiile din planul nevoilor de educaţie şi al curriculum-ului educaţional, precum şi în funcţie de exigenţele privind adaptarea competenţelor personalului didactic la schimbările din sistemul de educaţie. În acest scop, Inspectoratul Școlar Județean Cluj colaborează foarte bine cu Casa Corpului Didactic Cluj, instituție conexă, ce are ca obiect de activitate formarea personalului didactic, împreună cu care, în funcție de nevoile identificate, stabilește oferta cursurilor de formare.

În acest an școlar, în oferta cursurilor autorizate se regăsesc teme diverse, dintre care pot enumera: Abilitare curriculară pentru educație timpurie, Blended Learning și Inteligența Artificială în Educație, Educație pentru schimbări climatice și mediu în școli sustenabile, Educația STEM în școală, Evaluare pentru evoluția în cariera didactică, Incluziunea copiilor cu tulburări din spectrul autist în învățământul preuniversitar, Managementul implementării eficiente a curriculumului national, Manager pentru școala viitorului, Proiectarea și implementarea activităților de tip outdoor în curriculumul național pentru învățământul primar și gimnazial, Resurse educaționale digitale, Reducerea absenteismului și a fenomenului de părăsire timpurie a școlii.

De asemenea, colaborăm cu universitățile clujene și cu alți parteneri în organizarea de conferințe, simpozioane, workshopuri, care să răspundă nevoilor de formare ale cadrelor didactice, dar și ale părinților: Integrarea copiilor cu CES în învățământul de masă, Prevenirea violenței în mediul școlar, Cyberbullying, Prevenirea consumului de droguri, Comunicarea părinților și a cadrelor didactice cu adolescenții. Provocări, probleme și soluții, Consumul digital excesiv la copii, etc.

Rep.: Ce rol joacă parteneriatele cu autoritățile locale, universitățile și mediul privat în dezvoltarea educației din județul Cluj?

Marinela Marc: Parteneriatele sunt esențiale pentru dezvoltarea unei educații moderne, relevante și adaptate nevoilor societății, iar în județul Cluj, colaborarea interinstituțională este cheia multor reușite. La Cluj-Napoca a fost înființat primul Cluster de educație din România, C-Edu, un parteneriat durabil și consolidat la nivelul municipiului Cluj-Napoca între Inspectoratul Școlar Județean Cluj, cele șase universități clujene Universitatea „Babeș-Bolyai”, Universitatea Tehnică, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Universitatea de Artă și Design, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Fundația Transylvania College, Consiliul Județean Cluj și Primăria Municipiului Cluj-Napoca, având drept misiune implementarea de proiecte educaționale corelate cu nevoile comunității și ale mediului de afaceri. Scopul clusterului de educație C-Edu este de a acționa ca un spațiu de dialog și colaborare între principalii actori implicați în educație, cu scopul a îmbunătăți accesul elevilor și al studenților la structuri educaționale și formative, de a crește calitatea proceselor educaționale și de a conecta educația continuă cu mediul economic, de a susține intersectarea formării profesionale cu cercetarea şi inovarea, în scopul racordării educației la dinamica schimbărilor sociale. Dincolo de această structură asociativă, autoritățile locale au un impact direct asupra condițiilor în care se desfășoară educația, prin finanțarea unor proiecte ample de modernizare și extindere a infrastructurii școlare, prin pentru acordarea unor facilități, mai ales în municipiul Cluj-Napoca (acordarea de vouchere pentru activități culturale și sportive elevilor, vouchere pentru activități de formare profesională cadrelor didactice,mtransport dedicat elevilor, programe de masa caldă susținute de la Consiliul local etc), susținerea multor proiecte educaționale derulate în școli.

Universitățile susțin mediul preuniversitar prin activități de formare a profesorilor, punerea la dispoziția școlilor a spațiilor de cercetare pentru elevii care se pregătesc pentru olimpiade și concursuri internaționale, programe de mentorat și orientare pentru elevi, derularea multor proiecte în parteneriat.

În ceea ce privește rolul mediului privat, colaborarea vizează stagiile de practică și internshipurile pentru elevii de la filiera tehnologică, pentru formarea competențelor în funcție de cerințele economiei, dar și sponsorizări și investiții în tehnologii educaționale, organizarea de evenimente care să promoveze importanța integrării pe o piață a muncii în continuă dinamică.

Când aceste parteneriate funcționează, apar efecte vizibile: reducerea decalajului dintre școală și piața muncii, creșterea calității educației, inovare și modernizare mai rapidă, șanse mai mari de angajare pentru absolvenți, dezvoltarea comunităților locale.

Sintetizând, parteneriatele transformă educația dintr-un sistem izolat într-un ecosistem conectat la realitatea socială și economică a comunităților locale.

Reporter: În ultimii ani, ce proiecte sau inițiative derulate de ISJ Cluj considerați că au avut cel mai vizibil impact asupra calității educației în județ?

Marinela Marc: Sunt foarte multe proiecte pe care le derulăm în scopul dezvoltării armonioase a copiilor și tinerilor noștri. Pe lângă activitățile care vizează creșterea performanțelor școlare, ne interesează educația în sens larg, pentru că școala românească nu poate rămâne doar un spațiu de formare academică, ci trebuie să devină un mediu de creștere personală, de sprijin și de consolidare a valorilor umane.

Aș aminti Programul județean de prevenire a comportamentelor cu risc pentru sănătatea beneficiarilor direcți ai educației, în special, a consumului de droguri, în rândul copiilor şi al adolescenţilor „Prețuiește viața! Spune NU drogurilor!”, pe care Inspectoratul Școlar Județean Cluj îl derulează de câțiva ani, în parteneriat cu Instituția Prefectului Județului Cluj, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, Autoritățile publice locale și ONG-uri care au ca obiect de activitate prevenția. Apoi Proiectul județean „Fii avocat în școala ta!”, proiect de educație juridică, derulat în parteneriat cu Uniunea Națională a Barourilor din România, filiala Cluj, „Tabăra urbană de educație financiară”, organizată în parteneriat cu Banca Națională a României -filiala Cluj, „Tabăra județeană de jurnalism și redacție de presă”, derulată în parteneriat cu Radio Cluj, Proiectul județean „Nutriție pentru SuperEroi”, un program de educație pentru sănătate, implementat în parteneriat cu Medicover și adresat elevilor din clasele a IV-a din municipiul Cluj-Napoca, Proiectul județean pilot „TIFF- Program de educaţie cinematografică şi educaţie prin film”, iniţiat de Asociaţia Festivalul de Film Transilvania și co-finanţat de Primăria municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul Judeţean Cluj, în parteneriat cu Centrul Cultural Clujean, proiecte initiate de câțiva ani, dedicate unor evenimente, cum ar fi Ziua Europeană a Limbilor, Ziua Culturii Naționale, Zilele Educației Clujene, a Săptămânii Europene a Sportului, pentru practicarea sportului (înființarea Academiei de Handbal și a Academiei de Baschet), proiectele de orientare în carieră ( Târgul oferteler educaționale, Târgul de joburi), susținerea parteneriatelor între școli din mediul urban și mediul rural, pentru reducerea decalajelor și acces egal la educație etc.

Cred în puterea educației de a schimba vieți și destine și am convingerea că un sistem educational funcțional este acela în care funcționează principiul descentralizării părinții, autoritățile și partenerii educaționali susțin școlile și se pliază pe cultura organizatională, fără a încerca să intervină în deciziile școlii, în care există preocupare pentru starea de bine a elevilor și a angajaților școlii, în care accentul se pune pe formarea acelor competențe care să îi ajute pe elevi să se integreze cu ușurință pe o piață a muncii în continuă schimbare, să facă transferul cunoștințelor și competențelor acumulate în situații noi de învățare și să fie conștienți de importanța dezvoltării personale, a învățării pe tot parcursul vieții, să știe să lucreze în echipă, să aibă competențe de comunicare, competențe antreprenoriale, să aibă un stil de viață sănătos , dar mai ales să fie educați în spiritul valorilor adevărate de bine, adevăr, frumos, omenie, generozitate, responsabilitate, toleranță.

A consemnat Oana – Bianca MĂRGINEAN

CITEȘTE ȘI „THE BRITISH FACTOR”: 11 ani de educație și cultură britanică la Cluj

Distribuie :