Programul complet al THE JAZZ CAVE FESTIVAL 2025, un eveniment unic în peisajul jazz-ului românesc

the jazz cave festival 2025
Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) anunță programul complet al celei de-a cincea ediții a THE JAZZ CAVE FESTIVAL, care va avea loc în perioada 14–17 august 2025 în județul Vâlcea. Considerat unul dintre cele mai inedite festivaluri de muzică din România și din lume, THE JAZZ CAVE FESTIVAL propune și în acest an o experiență multiculturală desfășurată pe trei scene amplasate în locații spectaculoase.

Festivalul aduce împreună 21 de formații din Europa, Africa, America de Sud și SUA, într-un program dedicat muzicii jazz în multiple forme stilistice, interpretate în spații cu caracter acustic și arhitectural unic.

Cele trei scene ale festivalului sunt:

INNERLAND, în inima Salinei Ocnele Mari, o scenă subterană cu acustică naturală remarcabilă;

DREAMLAND, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, un spațiu urban cu semnificație istorică;

ARTS DISTRICT, la Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea, parte a Muzeului Județean „Aurelian Sacerdoțeanu”, cu tema „Her Voice”, dedicată exclusiv vocilor feminine din jazzul românesc.

„THE JAZZ CAVE FESTIVAL a prins rădăcini în județul Vâlcea, scenele devin tot mai efervescente și adună în jurul lor public și artiști de pe toate meridianele lumii, într-un festival care satisface și cele mai exigente gusturi sonore. Salina Ocnele Mari oferă o acustică rar întâlnită în lume, line-up-ul eclectic cu multiple stiluri ale jazz-ului, o diversitate de instrumente și band-uri, gata să-i surprindă pe melomani, într-o atmosferă cu activități pentru întreaga familie, indiferent de vârstă.

Rămânem fideli crezului nostru: să oferim participanților experiențe senzoriale felurite – acustice, gustative, olfactive și chiar curative, punând România pe harta celor mai importante festivaluri internaționale de jazz, valorificând patrimoniul cultural și natural. Anul acesta, aducem 21 band-uri cu peste 100 artiști locali și internaționali cu nume mari, din peste 12 țări, de pe 3 continente, într-un maraton jazzistic care ține 4 zile, pe 3 scene din 2 localități din Subcarpații României”, a declarat Sebastian Gheorghiu, manager cultural și membru în Consiliul Director UCIMR.

Programul complet THE JAZZ CAVE FESTIVAL 2025

Joi, 14 august – Arts District / Muzeul de Artă, Râmnicu Vâlcea

18:00 – Soul Serenade (România)

Vineri, 15 august

Innerland / Salina Ocnele Mari

11:00 – Sufian Ararah & Paul Rittel (Libia – Germania)

13:00 – Sarah Buechi Quintet (Elveția)

15:00 – Sorvina (SUA – Germania)

Arts District / Muzeul de Artă

18:00 – Aleka și Chris Guilfoyle (Irlanda)

Dreamland / Parcul Zăvoi

19:00 – Sage (Olanda)

21:00 – Nightlosers (România)

Sâmbătă, 16 august

Innerland / Salina Ocnele Mari

11:00 – Wajdi Riahi Trio (Belgia – Tunisia)

13:00 – Sebastian Burneci Bucharest Jazz Orchestra (România)

15:00 – Yumi Ito Quartet (Elveția)

Arts District / Muzeul de Artă

18:00 – Sorina Rotaru Trio (România)

Dreamland / Parcul Zăvoi

17:00 – Tango Jazz Quartet (Argentina)

19:00 – Rain Sultanov & Hikmat Baba-Zada (Azerbaidjan)

21:00 – Gabi Matei, David Berkman, Michael Acker (România – SUA)

Duminică, 17 august

Innerland / Salina Ocnele Mari

11:00 – Amphitrio (România)

13:00 – Red Swing (România)

15:00 – Luiza Zan & Muse Quartet (România)

Arts District / Muzeul de Artă

18:00 – Ana Maria Galea Trio (România)

Dreamland / Parcul Zăvoi

17:00 – Nurlan Huseynzade (Azerbaidjan)

19:00 – David Helbock Trio (Austria)

21:00 – JazzyBIT (România)

În zilele de weekend, în Salina Ocnele Mari va fi amenajat un spațiu dedicat copiilor – KIDS CORNER – unde aceștia vor putea participa la activități educative și recreative, începând cu ora 12:00.

Scena Dreamland va găzdui și sesiuni de jam session interactive, în care publicul va putea participa activ alături de muzicieni.

Accesul la concerte este gratuit, pe baza biletului de intrare în Salina Ocnele Mari sau în Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea.

Festivalul este cofinanțat de Consiliul Județean Vâlcea și este inclus în rețeaua internațională Europe Jazz Network.

Informații complete despre festival și program: www.jazzcave.ro

CITEȘTE ȘI „Slow Life. Slow Food. Slow Music.” – Festivalul ICon Arts Transilvania revine în inima Transilvaniei cu ediția a XXIII-a

Distribuie :