Obiectivul central al proiectului a fost dotarea bibliotecilor țintă cu resurse pedagogice informaționale, precum cărți, presă, CD-uri, DVD-uri și rechizite, necesare atât elevilor, cât și cadrelor didactice pentru desfășurarea activităților educaționale.
Inițiat în 2022 de către Asociația "Educația este Putere", în parteneriat cu BE EDUCATED SRL și Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală, Filiala Slatina, USAMV București, proiectul a reușit să implice 160 de unități de învățământ din România. Prin participarea a 700 de cadre didactice, elevi și studenți, s-au donat materiale didactice și cărți în șase unități de învățământ din județele Olt, Argeș și Prahova.
"Această colaborare minunată demonstrează puterea colectivă a înțelepciunii și generozității, atunci când comunitatea educațională se unește într-un efort comun", a declarat Claudia Trușcă, director PR & comunicare, Asociația "Educația este Putere".
Prin utilizarea fondurilor proprii, Asociația a își exprimă angajamentul său față de educație și dezvoltarea comunităților locale prin demararea ediției cu numărul al III-lea în toamna acestui an.