Educația nu este o cheltuială, ci o investiție strategică. Este mesajul central al celui mai recent raport al Comisiei Europene, "Investing in Education 2025", care arată că, la nivel european, investițiile în educație au început să-și revină timid după șocurile pandemiei. Cu toate acestea, România rămâne printre statele membre cu cele mai reduse alocări și cu decalaje structurale majore.
România – codașă la finanțarea educației
Conform datelor Comisiei, România a alocat în 2023 doar 8,2% din cheltuielile publice totale pentru educație și aproximativ 3,3% din PIB, mult sub media Uniunii Europene, de 9,6% din cheltuieli publice și 4,7% din PIB.
Această realitate plasează România la coada clasamentului european, departe de țări precum Suedia (7,2% din PIB pentru educație) sau Estonia (6,3%). Chiar și state cu PIB comparabil, precum Ungaria sau Bulgaria, alocă mai mult pentru școală.
O spirală a subfinanțării
Raportul subliniază că două treimi din cheltuielile pentru educație revin costurilor de personal. În România, unde salariile profesorilor au fost istoric mult sub media europeană, subfinanțarea cronică s-a tradus prin migrația cadrelor didactice, deficit de profesori calificați și presiune crescută asupra calității actului educațional.
În plus, lipsa investițiilor în infrastructură și în digitalizare accentuează discrepanțele dintre mediul urban și cel rural. Datele PISA confirmă: aproape jumătate dintre elevii români de 15 ani nu ating nivelul minim de competențe la matematică și citire.
Inechități structurale și mobilitate socială blocată
Raportul atrage atenția asupra „curbei lui Gatsby”, care arată că inegalitățile economice reduc mobilitatea socială prin educație. În România, unde diferențele dintre școlile de la sat și cele din marile orașe sunt dramatice, acest cerc vicios se manifestă pregnant: elevii proveniți din familii defavorizate au șanse mult mai mici să continue studiile superioare, ceea ce perpetuează decalajele sociale și economice.
Demografie: între risc și oportunitate
Pe lângă subfinanțare, România se confruntă cu o provocare demografică severă. Populația de vârstă școlară (3–18 ani) este estimată să scadă cu aproximativ 13% până în 2030 – una dintre cele mai abrupte scăderi din UE. Dacă acest declin nu este gestionat prin politici inteligente, riscăm să vedem închiderea școlilor din mediul rural și un sistem tot mai fragil.
Totuși, raportul Comisiei arată și oportunități: scăderea numărului de elevi ar putea permite creșterea investițiilor pe elev, reducerea mărimii claselor și o mai bună personalizare a învățării. Dar pentru aceasta e nevoie de voință politică și de prioritizare bugetară.
Educația ca motor de dezvoltare
Un indicator economic esențial menționat de raport: fiecare an suplimentar de școală crește venitul unui român cu circa 7%. La nivel macroeconomic, îmbunătățirea competențelor de bază ar putea adăuga până la 10% la PIB-ul României până în 2030.
Cu toate acestea, România continuă să piardă resurse valoroase prin emigrația tinerilor educați și prin rata mare a abandonului școlar timpuriu.
Raportul Comisiei Europene atrage atenția că investițiile în educație sunt un motor de competitivitate și reziliență economică, dar că rămân sub presiunea altor cheltuieli publice, ceea ce menține finanțarea sub nivelurile din anii 2010. Pentru a corecta aceste dezechilibre, documentul propune câteva direcții clare: creșterea competențelor de bază și reducerea subperformanței școlare sub 15% până în 2030, orientarea formării către piața muncii și domeniile STEM, întărirea profesiei didactice, reducerea inegalităților educaționale și folosirea tranziției demografice ca oportunitate pentru a investi mai mult pe elev și a dezvolta învățarea personalizată. În paralel, statele membre sunt încurajate să crească eficiența și echitatea cheltuielilor prin politici bazate pe dovezi, sprijinite de Learning Lab on Investing in Quality Education and Training.
CITEȘTE ȘI România, angajament față de drepturile copiilor: Raportul bienal trimis în avans Comisiei Europene
