“Sanitarii pricepuți”, cel mai vechi concurs școlar din România

sanitarii priceputi
Concursul "Sanitarii pricepuți" este cel mai vechi concurs școlar din România, desfășurat neîntrerupt din 1962. Anual, sute de elevi și liceeni își demonstrează abilitățile de prim ajutor sub supravegherea atentă a reprezentanților Crucii Roșii.

Competiția "include o probă teoretică și una practică, unde participanții trebuie să gestioneze situații cu două victime. Fiecare echipaj este format din cinci elevi și o rezervă.

La Sibiu, evenimentul din acest an a avut loc sâmbătă, 15 iunie, la Sala Transilvania, unde 70 de tineri și-au etalat cunoștințele în fața juriului. Concursul a reunit 14 echipaje de la gimnaziu și liceu, toate pregătite temeinic de profesorii lor de biologie.

"Suntem onorați că Sala Transilvania din Sibiu a fost gazda acestei competiții, plină de embleme ale Crucii Roșii purtate de tineri care știu prim ajutor mai bine decât mulți adulți. Bravo, copii! Indiferent de locul ocupat, contează că într-o situație reală, voi știți cum să acordați prim ajutor. Mulțumesc voluntarilor prezenți, Consiliului Județean Sibiu și Sălii Transilvania pentru găzduire", a declarat Raluca Morar, directorul Crucii Roșii Sibiu.

Rezultatele Concursului "Sanitarii pricepuți":

Liceu:

Locul 1: Colegiul Național "Octavian Goga"

Locul 2: Colegiul Național "Gheorghe Lazăr"

Locul 3: Colegiul Tehnic "Cibinium"

Gimnaziu:

Locul 1: Colegiul Național "Octavian Goga"

Locul 2: Școala Generală "Ion Luca Caragiale" Sibiu

Locul 3: Colegiul Național "Gheorghe Lazăr" Sibiu

Concursul a avut participanți și din Cisnădie, Loamneș, Sadu, precum și din alte școli din municipiul Sibiu. Echipajele clasate pe locul 1 vor participa la faza națională a competiției.

Distribuie :