“TEACH FOR SPEECH”: Dezvoltarea creativității și comunicării pentru copiii din Transilvania

teach for speech
Un nou proiect inovator de dezvoltare personală, intitulat "TEACH FOR SPEECH - învaţă de la mine şi fii creativ!", va debuta în această vară în cinci orașe din Transilvania. Destinat copiilor cu vârste între 9 și 15 ani, proiectul își propune să folosească cultura și creativitatea în educația non-formală pentru a îmbunătăți abilitățile de comunicare și gândire critică ale participanților. Proiectul este inițiat de Barbu Antonela Sofia PFA și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, sesiunea II/2024, cu un buget total de 102.793 lei, dintre care 92.220 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.

Orașele gazdă și programul activităților

Primele ateliere vor avea loc în Brașov pe 12 iulie 2024, urmând să se desfășoare în Mediaș, Târgu Mureș, Alba Iulia și Sibiu, localități cu o bogată moștenire culturală și istorică. În plus, activitățile vor ajunge și în satul Nocrich din județul Sibiu, cunoscut pentru legătura sa cu Samuel von Brukenthal, fost guvernator al Transilvaniei.

Activități și formatori

Proiectul va include ateliere gratuite de public speaking, comunicare, scriere creativă, tehnici de interviu și lectură, toate susținute de zece formatori și specialiști în diverse domenii. Acestea se vor desfășura în patru biblioteci județene partenere: Biblioteca Județeană "George Barițiu" Brașov, Biblioteca Județeană Astra Sibiu, Biblioteca Județeană Mureș, Biblioteca Județeană "Lucian Blaga" Alba, dar și la Centrul de Documentare și Informare - Muzeul Gazelor Naturale Mediaș și la Centrul Cercetășesc "HC Habermann" Nocrich.

Înscrieri și detalii

Pentru fiecare oraș sunt disponibile 15 locuri per atelier, iar înscrierile se fac până pe 10 iulie 2024. Cei interesați pot completa formularul de înscriere accesând link-ul: https://forms.gle/QdbhRzhneJ41Buf28.

Impactul proiectului

"TEACH FOR SPEECH - învaţă de la mine şi fii creativ!" va oferi copiilor oportunitatea de a-și dezvolta competențe valoroase pentru viitor, fie că vor alege cariere în jurnalism, comunicare, arte sau antreprenoriat. La finalul proiectului, participanții vor primi o broșură intitulată "Tips and Tricks - Trucuri pentru a-și dezvolta creativitatea" și un set de cărți de joc "Teach for speech", creat de ei în tabăra de la Nocrich.

Evenimente speciale și concursuri

În luna august va fi organizat un concurs de public speaking cu tema "1 din cele 17 ODD-uri", încurajând copiii să își depășească teama de a vorbi în public și să se familiarizeze cu obiectivele de dezvoltare durabilă. Câștigătorii vor fi invitați să participe la Tabăra Coolturală de la Nocrich, unde vor avea parte de ateliere de cercetășie, ceramică, public speaking, scriere creativă și storytelling. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul www.antonelasofiabarbu.ro.

Programul atelierelor:

12 IULIE 2024

BRAȘOV: Biblioteca Județeană "George Barițiu" - CASA BAIULESCU

9.00 - 9.30: Conferință de presă

10.00 - 12.00: Atelier de public speaking

12.00 - 14.00: Atelier de tehnica interviului

13 IULIE 2024

MEDIAȘ: Centrul de Documentare și Informare - Muzeul Gazelor Naturale

9.00 - 9.30: Conferință de presă

10.00 - 12.00: Atelier de public speaking

12.00 - 14.00: Atelier de lectură la Radio

15 IULIE 2024

TG. MUREȘ: Biblioteca Județeană Mureș

9.00 - 9.30: Conferință de presă

10.00 - 12.00: Atelier de public speaking

12.00 - 14.00: Atelier de tehnici de comunicare

29 IULIE 2024

ALBA IULIA: Biblioteca Județeană "Lucian Blaga" Alba

9.00 - 9.30: Conferință de presă

10.00 - 12.00: Atelier de public speaking

12.00 - 14.00: Atelier de Biblioteca Vie

30 IULIE 2024

SIBIU: Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu

9.00 - 9.30: Conferință de presă

10.00 - 12.00: Atelier de public speaking

12.00 - 14.00: Atelier de scriere creativă

Tabăra Coolturală de la Nocrich

În cadrul Taberei Coolturale de la Nocrich, ce se va desfășura în perioada 16-17 august 2024, copiii vor avea parte de diverse ateliere, inclusiv de cercetășie și ceramică, susținute de reprezentanți ai Centrului Cercetășesc. De asemenea, vor participa la ateliere de public speaking, scriere pe papirus, scriere creativă, storytelling și chitară.

Organizator ul proiectului este Barbu Antonela Sofia PFA, în parteneriat cu Biblioteca Județeană "George Barițiu" Brașov, Biblioteca Județeană Astra Sibiu, Biblioteca Județeană Mureș, Biblioteca Județeană "Lucian Blaga" Alba, Centrul de Documentare și Informare - Muzeul Gazelor Naturale Mediaș, Centrul Cercetășesc "HC Habermann" Nocrich.

Proiectul "TEACH FOR SPEECH - învaţă de la mine şi fii creativ!" se va încheia în luna octombrie 2024. Interviurile înregistrate, fotografiile și toate produsele culturale vor putea fi accesate online pe site-ul www.antonelasofiabarbu.ro și pe site-urile partenerilor.

teach for speech

Distribuie :