Fața nevăzută a meseriei de profesor: învățământul ca vocație, povestea Sorinei Partal
Sorina Partal are 36 de ani și este învățătoare în sistemul public de educație. A intrat în învățământ în urmă cu 11 ani, după ce a lucrat anterior în mai multe domenii din zona corporate. Decizia de reconversie profesională a venit după o perioadă de căutări personale și profesionale, la sugestia surorii sale, care preda deja de câțiva ani la acel moment.
Intrarea în sistemul educațional a reprezentat pentru Sorina Partal mai mult decât o schimbare de carieră. „A fost o meserie care m-a provocat și am descoperit o lume minunată a onestității, naivității, bucuriei de copil și iubirii necondiționate”, a declarat ea. Această descoperire a determinat-o să rămână în învățământ, în ciuda dificultăților financiare de la început. „Ceea ce m-a făcut să rămân în continuare în învățământ, deși la vremea aceea salariul meu era unul foarte mic: 900 lei net în 2015”, a precizat învățătoarea.
Reconversia profesională și vocația
Pentru Sorina Partal a urmat un parcurs complex de reconversie profesională, care a inclus doi ani de cursuri postuniversitare, susținerea examenului de definitivat și parcurgerea etapelor necesare obținerii gradelor didactice. Alegerea meseriei a depășit motivațiile financiare și a fost legată de o formă de menire, dar și de admirația pentru instituția de învățământ care a contribuit la formarea sa de-a lungul vieții. În același timp, a descoperit o profesie profund solitară, în ciuda faptului că este exercitată într-un mediu populat de oameni.
Primii pași în învățământ
Debutul în carieră a avut loc într-o școală dintr-o zonă centrală a Bucureștiului, unde a predat ca profesor suplinitor. Ulterior, s-a mutat într-o unitate de învățământ dintr-un cartier periferic al Capitalei. Experiențele diferite au confirmat însă o constantă a sistemului: performanța școlară este strâns dependentă de relația dintre profesori, elevi și părinți.
Sorina Partal își amintește că primul an de învățământ a fost marcat de numeroase necunoscute. Pe lângă preluarea unei clase pregătitoare, a fost nevoită să gestioneze o serie de formalități administrative, de la procurarea manualelor auxiliare până la respectarea procedurilor interne ale școlii și semnarea documentelor obligatorii. În același timp, celelalte cadre didactice erau deja suprasolicitate de munca birocratică, directorul școlii avea multiple responsabilități administrative, iar consilierul școlar – care ar fi putut oferi sprijin și mentorat – avea în atribuții aproximativ 800 de elevi. În acest context, singura formă de învățare eficientă a rămas autoformarea.
Provocările profesorului debutant
Pentru un profesor aflat la început de drum, evaluarea este permanentă și vine din mai multe direcții: elevii, părinții și superiorii ierarhici sunt doar câteva dintre autoritățile care exercită presiune constantă. În sistemul de învățământ, know-how-ul profesional se dobândește în timp, empiric, prin încercare și eroare, iar de multe ori ajunge cu dificultate la cei care au nevoie de el exact în momentul potrivit.
În funcție de context, colectivul profesoral poate fi competitiv sau excesiv de ocupat, iar uneori chiar ignorant sau ostil, oferind informații incomplete sau eronate, cu voie sau fără voie. Pe lângă predarea efectivă și pregătirea lecțiilor – care presupune elaborarea planurilor de lecții și realizarea unor evaluări corecte, cu grile de punctaj care să verifice competențele elevilor – profesorii se confruntă cu un volum considerabil de sarcini birocratice și participarea în diverse comisii școlare. Cele mai multe dintre aceste responsabilități sunt neremunerate. În lipsa unei motivații financiare, cadrele didactice cu experiență refuză adesea aceste sarcini, care ajung să fie repartizate profesorilor debutanți, deja copleșiți de provocările activității la clasă.
Sprijin și mentorat
Un sprijin important în parcursul profesional al Sorinei Partal a venit din partea unei organizații non-profit, care a mentorat-o la început de drum. Ulterior, împreună cu câteva colege, a contribuit la realizarea unui ghid de bune practici pentru profesorii aflați la început de carieră. Această experiență a evidențiat însă un paradox al sistemului educațional românesc: la nivel național, nu există o strategie unitară, coordonată și suficient documentată care să faciliteze transferul de informații și competențe între generații de profesori.
Învățământul ca spațiu de autocunoaștere
Învățământul a devenit pentru Sorina Partal și un spațiu de autocunoaștere. În teoria comunicării, conceptele de ethos, pathos și logos, formulate de Aristotel, sunt esențiale pentru a construi un discurs persuasiv: cine vorbește, cum vorbește și ce cuvinte folosește. În practica didactică, toate cele trei dimensiuni devin indispensabile.
Presiunea și adaptarea la realitatea clasei
Relația cu elevii, coeziunea colectivului clasei, colaborarea cu colegii și superiorii ierarhici și, poate cel mai provocator aspect, relația cu părinții exercită o presiune constantă asupra unui profesor tânăr. În ultimii ani, utilizarea device-urilor digitale de la vârste fragede a redus nivelul de motivație, empatie și capacitatea de concentrare a elevilor, uneori la doar câteva minute. În aceste condiții, profesorul este nevoit să concureze cu telefoanele mobile și jocurile video, care stimulează vizual, auditiv și haptic creierele încă în formare ale copiilor. Într-o clasă cu 25–30 de elevi, profesorul rămâne un singur adult, cu resurse de energie limitate, care trebuie să răspundă simultan nevoilor diferite ale copiilor.
Învățarea continuă și soft skills
În acest context, reinventarea constantă și învățarea pe tot parcursul vieții devin condiții esențiale ale profesiei. La nivelul sistemului de educație, profesorii sunt obligați să participe la cursuri de formare pentru a acumula credite profesionale. Deși multe dintre aceste cursuri sunt susținute din surse financiare proprii, ele sunt esențiale pentru adaptarea la realitatea din clasă. Sorina Partal a explicat că aceste programe de formare au ajutat-o să lucreze mai eficient cu generația Alpha, cu elevii cu cerințe educaționale speciale și, mai ales, să gestioneze relația cu părinții.
Conectivitatea permanentă prin social media, WhatsApp sau telefon a crescut implicarea părinților, dar și nivelul de impulsivitate și așteptarea unui feedback în timp real. În acest context, competențele de comunicare, asertivitatea și adaptarea metodelor de predare devin atribute indispensabile pentru un profesor.
Gestionarea relațiilor cu elevii și părinții
Pentru a gestiona relația cu toți actorii implicați în actul educațional, Sorina Partal a declarat că a lucrat cu ea însăși, atât prin terapie, cât și prin educație ontologică, pentru a înțelege mai bine reacțiile copiilor și propriile mecanisme emoționale. „Dacă atunci când eram elevi nouă ni se reproșa un anumit rezultat, eu astăzi încerc să le dau elevilor soluții și indicații concrete”, a explicat ea. „De pildă când observ că un copil nu e atent la clasă, reiau ce trebuie să facă, repetând pașii pe care îi are de făcut: să deschidă cartea, caietul, să facă un anumit exercițiu”, a explicat Sorina Partal.
Această abordare a contribuit la construirea unor relații mai sănătoase în mediul școlar. „Astăzi reușesc să stabilesc relații mai sănătoase cu copiii, din punct de vedere emoțional, dar mai ales cu părinții”, a adăugat învățătoarea. „Cărora pot să le spun adevărul, să le cer suportul și cărora pot să le comunic care îmi sunt limitele, într-un mod profesional”, a adăugat cadrul didactic.
Cu toate acestea, Sorina Partal a subliniat nevoia unui sprijin instituțional real pentru cadrele didactice. „Mi-aș dori să existe o instanță care să mă întrebe dacă sunt bine, dacă mai pot și să-mi ofere sfaturi în situații delicate cu care mă confrunt și cărora nu știu să le găsesc singură o rezolvare”, a declarat ea.
Proiectul „Școala Tinerilor Profesori de Încredere”
Acest articol se bazează pe documentarea realizată în cadrul proiectului „Școala Tinerilor Profesori de Încredere”, inițiat de Asociația Școala Încrederii, care aduce în prim-plan experiențele profesorilor tineri și perspectivele generaționale din interiorul sistemului de educație publică. Proiectul urmărește să evidențieze importanța formării inițiale și continue a cadrelor didactice și nevoia unor mecanisme de sprijin coerente pentru profesioniștii din educație.
Școala Încrederii este o organizație neguvernamentală dedicată formării comunităților școlare, cu misiunea de a îmbunătăți relațiile dintre elevi, profesori și părinți. Din 2020, organizația a sprijinit sute de grădinițe și școli de stat în procese de transformare educațională, beneficiarii direcți fiind sute de mii de elevi și zeci de mii de adulți implicați în educație. Proiectul „Școala Tinerilor Profesori de Încredere” este finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+.
