România face un pas important spre profesionalizarea conducerii școlilor, prin lansarea oficială a Profilului de competențe al directorului de școală, un document de referință elaborat de Asociația pentru Valori în Educație (AVE), în colaborare cu BRIO și validat în cadrul Comunității pentru Excelență în Management Școlar (CEMS).
Acest nou instrument definește setul de competențe și standarde esențiale pentru conducerea eficientă a unei unități de învățământ preuniversitar, putând fi folosit atât pentru selecția și formarea directorilor, cât și pentru dezvoltarea lor profesională pe termen lung. În România sunt peste 10.000 de directori și directori adjuncți, iar profilul propus își propune să devină fundamentul pentru concursurile viitoare, în conformitate cu prevederile Legii Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023.
„Credem că funcția de director de școală are un rol distinct, nu este o extensie a meseriei de profesor. Ea presupune competențe de leadership, management și viziune strategică. Toate aceste competențe trebuie evaluate riguros și sprijinite prin cursuri de formare continuă”, a declarat Simona Pavelescu, Director Executiv AVE.
Un document fundamentat științific și testat în practică
Profilul a fost elaborat în perioada 2021–2022 de echipele AVE și BRIO, sub coordonarea metodologică a Prof. Univ. Dr. Dragoș Iliescu, fiind construit pe baza unor modele internaționale validate în Marea Britanie, Canada, Australia și Finlanda. Documentul a fost testat și rafinat în cadrul Academiei de Leadership și Management Școlar, ediția 2022–2023, prin participarea activă a 112 directori.
„AVE aduce o expertiză solidă în procesul de recrutare a directorilor, fiind implicată activ în selecțiile din 2016 și 2021”, a subliniat Simona Pavelescu, adăugând că „pentru viitorul concurs este esențial ca procesul să se bazeze pe un standard validat și adaptat realităților din școli”.
Opt dimensiuni-cheie ale competențelor unui director
Profilul de competențe este structurat pe opt dimensiuni esențiale, grupate în trei mari categorii: leadership și gândire strategică, resurse umane, precum și adaptarea la schimbări și oportunități. Acestea sunt:
1. Conducerea școlii și luarea deciziilor
2. Sprijin și cooperare în interiorul și în afara școlii
3. Interacțiunea cu ceilalți și comunicarea informațiilor
4. Analiza și interpretarea datelor
5. Conceptualizarea strategică
6. Organizarea și executarea sarcinilor
7. Adaptarea la schimbare și gestionarea presiunilor
8. Spiritul antreprenorial la nivel de școală
SLA360 – instrument de auto-evaluare pentru liderii din educație
În baza acestui profil, AVE și BRIO au dezvoltat SLA360, un instrument de autoevaluare și feedback 360°, care ajută directorii să identifice competențele ce necesită consolidare. Evaluarea implică feedback de la colegi aflați pe diferite niveluri ierarhice – alți directori, profesori și inspectori școlari – și generează un profil de leadership personalizat, care evidențiază atât punctele forte, cât și ariile de îmbunătățit. Până în prezent, 106 directori au fost evaluați folosind SLA360, în cadrul Programului de Transformare a Școlilor din România, derulat de AVE.
Un cadru legal și profesional în plină construcție
Noua inițiativă se aliniază prevederilor art. 194 (1) din Legea Învățământului Preuniversitar, care stipulează că recrutarea, încadrarea, formarea și evaluarea directorilor trebuie să se bazeze pe standarde profesionale aprobate prin ordin de ministru.
În vara anului 2024, AVE a sprijinit formarea Comunității pentru Excelență în Management Școlar (CEMS), o asociație profesională care reunește directori din 32 de județe. CEMS joacă un rol important în actualizarea profilului de competențe și a standardelor profesionale, pentru ca acestea să reflecte realitatea și nevoile sistemului educațional actual.
Asociația pentru Valori în Educație (AVE) este o organizație non-profit dedicată transformării educației din România, cu obiectivul de a aduce sistemul în top 10 european până în 2035. AVE promovează valori precum respectul, onestitatea, spiritul de echipă și responsabilitatea în toate proiectele sale. Mai multe detalii pot fi găsite pe paginile oficiale LinkedIn, Facebook și Instagram.