Partea I: Partea I: Inteligența artificială în educație – roluri, repere și responsabilități pedagogice. Interviu cu Prof. Dr. Ing. Adrian A. Adăscăliței despre volumul „Introducere în utilizarea inteligenței artificiale în educație”
Integrarea inteligenței artificiale în educație reprezintă una dintre cele mai semnificative mutații paradigmatice ale începutului de secol XXI, depășind cu mult statutul unei simple inovații tehnologice. În acest context marcat de accelerarea digitalizării, de presiunea competențelor viitorului și de redefinirea rolurilor tradiționale din educație, devine esențială o reflecție riguroasă, fundamentată teoretic și orientată etic asupra modului în care tehnologiile inteligente pot fi utilizate în mod responsabil și pedagogic. Volumul „Introducere în utilizarea inteligenței artificiale în educație”, semnat de prof. dr. Adrian Adăscăliței, se înscrie în mod coerent în această necesitate, propunând o abordare critică, integratoare și profund ancorată în realitățile educaționale contemporane.
Adrian A. Adăscăliței este un autor preocupat de intersecția dintre pedagogie, tehnologie și etică educațională. Cartea își propune să construiască un cadru conceptual solid pentru înțelegerea inteligenței artificiale (IA, AI – engl.) ca instrument cognitiv și pedagogic, capabil să amplifice învățarea, fără a substitui rolul profesorului sau autonomia celui care învață. Autorul plasează în centrul analizei relația dintre predare, învățare și evaluare, argumentând că impactul real al inteligenței artificiale nu poate fi înțeles fragmentar, ci doar printr-o viziune sistemică asupra procesului educațional.
Autorul volumului, Adrian A. Adăscăliței, este profesor universitar și cercetător cu o expertiză solidă în domeniul tehnologiilor educaționale și al instruirii asistate de calculator, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale constante la dezvoltarea unui discurs pedagogic riguros asupra integrării tehnologiei în educație. Doctor în informatică aplicată, cu o teză axată pe perfecționarea sistemelor multimedia de instruire, a activat în calitate de cadru didactic la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, predând discipline precum didactica disciplinelor inginerești, instruirea asistată de calculator și utilizarea tehnologiilor informaționale și de comunicare în educație, atât în mediul tehnic universitar, cât și în contexte interdisciplinare, inclusiv la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România și afiliat unor organizații științifice internaționale, Adrian A. Adăscăliței activează și ca Editor Asociat la revista de renume internațional Wiley – Computer Applications in Engineering Education. Este autorul volumelor “Instruire asistată de calculator. Didactica informatică” și “Introducere în utilizarea inteligenței artificiale în educație. STEAM: predare, învățare și atestare” (Editura Polirom), lucrări care configurează un parcurs intelectual coerent, centrat pe analiza critică a relației dintre pedagogie, tehnologie și responsabilitate educațională.
Interviul explorează modul în care inteligența artificială poate deveni mediator pedagogic, abordând personalizarea învățării, evaluarea asistată de IA, analitica educațională și dilemele etice generate de algoritmi, cu un accent pe paradigma STEAM pentru integrarea dimensiunii creative și reflexive în educația digitală. De asemenea, conturează rolul profesorului ca designer de experiențe de învățare și facilitator al gândirii critice, evidențiind responsabilitățile partajate între școală, elev și familie și natura socială, etică și instituțională a integrării IA în educație. Acest dialog oferă cititorilor – profesori, cercetători, studenți și decidenți educaționali – un cadru de reflecție într-un moment de tranziție majoră, fiind totodată o invitație la dialog și responsabilitate, reafirmând că viitorul educației nu va fi definit de tehnologie în sine, ci de modul în care aceasta servește dezvoltării umane și echității educaționale.
Pentru a facilita o lectură coerentă și aprofundată, interviul este structurat în trei părți complementare, corespunzătoare nivelurilor de analiză propuse: fundamentele teoretice și conceptuale ale utilizării inteligenței artificiale în educație, implicațiile pedagogice și etice ale integrării acesteia în practica didactică, respectiv perspectivele de evoluție și provocările sistemice pe care inteligența artificială le ridică pentru viitorul educației.
Reporter: De ce este important să discutăm astăzi despre utilizarea inteligenței artificiale în educație și ce factori au făcut ca această temă să devină atât de relevantă?
Prof. Dr. Adrian A. Adăscăliței: Este important să discutăm astăzi despre utilizarea inteligenței artificiale (IA) în educație deoarece ne aflăm într-un moment de schimbare structurală, nu doar de inovație tehnologică. Mai mulți factori convergenți au transformat IA dintr-un subiect de nișă într-o temă centrală pentru politici educaționale, practici didactice și cercetare.
În primul rând, accesul larg la tehnologii IA ușor de utilizat a schimbat complet perspectiva. Instrumentele bazate pe IA, precum chatboții educaționali, sistemele de feedback automat sau platformele adaptive, sunt acum accesibile profesorilor și studenților fără competențe tehnice avansate. Această democratizare a IA mută discuția din zona „posibilului viitor” în cea a utilizării cotidiene reale.
De asemenea, IA permite o schimbare a paradigmei predării și învățării. Ea facilitează trecerea de la un model standardizat la unul personalizat și adaptiv, în care ritmul de învățare se ajustează automat, feedbackul este imediat, iar evaluarea devine continuă, nu doar sumativă. Aceasta ridică întrebări esențiale despre rolul profesorului, designul curricular și evaluarea competențelor.
Un alt motiv pentru relevanța IA în educație îl constituie presiunea competențelor necesare în secolul XXI. Educația nu mai poate ignora faptul că absolvenții vor lucra într-un mediu profesional augmentat de IA. De aceea, gândirea critică în raport cu algoritmii, alfabetizarea digitală și etica, precum și capacitatea de a colabora cu sisteme inteligente devin competențe fundamentale. Astfel, IA devine simultan obiect de studiu și instrument educațional.
Apoi, lecțiile accelerate ale pandemiei și digitalizării forțate au evidențiat limitele modelelor tradiționale și au creat deschidere pentru automatizarea unor sarcini repetitive, sprijin personalizat pentru elevi și studenți și utilizarea datelor educaționale pentru luarea de decizii informate. IA apare ca un răspuns posibil la aceste nevoi, deși nu este lipsită de riscuri.
În același timp, provocările etice și de echitate educațională fac subiectul extrem de actual. Este esențial să discutăm cum evităm biasul algoritmic, cine controlează datele educaționale și dacă IA reduce sau adâncește inegalitățile. Biasul algoritmic se referă la situațiile în care un sistem bazat pe algoritmi sau inteligență artificială produce rezultate incorecte, distorsionate sau discriminatorii, fie pentru că datele folosite sunt părtinitoare, fie pentru că regulile sunt prost definite sau reflectă prejudecăți umane existente.
În mod cert, impactul IA asupra politicilor educaționale și cercetării este deja vizibil. Guverne, universități și organizații internaționale elaborează ghiduri de utilizare, cadre etice și proiecte-pilot instituționale. Fără o dezbatere informată, există riscul adoptării fie necritice, fie defensive a tehnologiei.
În esență, discutăm despre inteligența artificială în educație nu pentru că este „la modă”, ci pentru că ea influențează ce învățăm, cum învățăm, cum evaluăm și ce fel de profesioniști formăm. Momentul actual este decisiv: modul în care înțelegem și integrăm IA astăzi va modela educația următoarelor decenii.
Rep.: Ce v-a determinat să scrieți această carte și ce perspective sau mesaje originale ați dorit să aduceți cititorilor despre AI în educație?
Adrian A. Adăscăliței: Ce m-a determinat să scriu această carte a fost, în primul rând, constatarea unui decalaj clar între ritmul accelerat al dezvoltării inteligenței artificiale și modul în care educația reușește să o înțeleagă, să o discute critic și să o integreze responsabil. În mediul academic și preuniversitar am observat că există atât entuziasm, cât și reticență sau teamă – două reacții extreme care, în egală măsură, pot deveni contraproductive.
Cartea a apărut din nevoia de clarificare conceptuală și pedagogică: ce este, de fapt, inteligența artificială în context educațional, ce poate face realist și unde trebuie să fim prudenți. Am dorit să ofer un cadru care să depășească discursul tehnologic și să ancoreze IA în teorii ale învățării, în practici didactice concrete și în responsabilitatea profesională a educatorului.
Mesajul central pe care am dorit să-l transmit cititorilor este că inteligența artificială nu trebuie privită nici ca un substitut al profesorului, nici ca o soluție miraculoasă, ci ca un instrument cognitiv și pedagogic care poate amplifica învățarea atunci când este utilizat conștient, etic și contextualizat. Profesorul rămâne arhitectul procesului educațional, iar IA este un partener – nu un decident.
O perspectivă originală pe care am insistat să o dezvolt este ideea de co-evoluție între pedagogie și tehnologie. Nu tehnologia dictează educația, ci educația trebuie să formuleze întrebările corecte la care tehnologia să răspundă. De aceea, cartea pune accent pe integrarea IA în modele didactice existente, nu pe înlocuirea lor, pe rolul evaluării formative asistate de IA și pe dezvoltarea gândirii critice și a alfabetizării algoritmice la elevi și studenți.
În același timp, am dorit să aduc în prim-plan dimensiunea etică și socială: riscurile de bias, problema datelor, echitatea accesului și responsabilitatea instituțională. Consider că educația este spațiul privilegiat în care societatea poate învăța să trăiască lucid cu inteligența artificială, nu să fie dominată de ea.
În final, cartea este o invitație la reflecție și dialog, nu un manual prescriptiv. Am scris-o pentru profesori, cercetători, studenți și decidenți educaționali care înțeleg că viitorul educației nu va fi nici „fără oameni”, nici „fără tehnologie”, ci construit inteligent la intersecția dintre cele două.
Rep.: De ce ați ales să includeți în aceeași carte atât predarea și învățarea, cât și evaluarea, din perspectiva inteligenței artificiale?
Adrian A. Adăscăliței: Am ales să includ în aceeași carte predarea, învățarea și evaluarea din perspectiva inteligenței artificiale deoarece acestea formează un sistem pedagogic unitar, iar impactul real al IA nu poate fi înțeles dacă este analizat fragmentat.
În primul rând, inteligența artificială nu acționează izolat asupra unei singure componente a educației. Un algoritm care personalizează conținutul de învățare influențează implicit modul de predare, iar datele generate în timpul învățării devin baza unor noi forme de evaluare. Separarea artificială a acestor procese ar crea o imagine incompletă și, uneori, înșelătoare.
În al doilea rând, evaluarea este adesea zona cea mai sensibilă și controversată în raport cu IA. Deși multe discuții se concentrează pe predare sau pe sprijinul pentru învățare, adevărata transformare apare atunci când evaluarea trece: de la momente punctuale la feedback continuu, de la măsurarea exclusivă a rezultatelor la urmărirea procesului, respectiv de la evaluare standardizată la evaluare adaptivă. Fără a aborda evaluarea, orice discuție despre IA în educație rămâne incompletă.
Un alt motiv esențial a fost dorința de a arăta că IA poate contribui la coerență pedagogică, nu doar la eficiență tehnică. Atunci când predarea, învățarea și evaluarea sunt susținute de aceleași date și principii pedagogice, procesul educațional devine mai transparent, mai echitabil și mai orientat spre progresul real al elevului sau studentului.
Am urmărit, de asemenea, să evit o abordare instrumentală, în care IA este prezentată ca un simplu instrument. În carte, ea este discutată ca mediator pedagogic, capabil să sprijine profesorul în luarea deciziilor didactice, să susțină autonomia și autoreglarea învățării și să ofere evaluări formative relevante, nu doar scoruri.
În fine, includerea celor trei dimensiuni reflectă o viziune integratoare asupra educației viitorului. Dacă dorim sisteme educaționale credibile și etice în era inteligenței artificiale, trebuie să gândim simultan cum predăm, cum învățăm și cum evaluăm, pentru că numai împreună pot produce o transformare autentică și sustenabilă.
Rep.: De ce ați ales să analizați inteligența artificială în contextul STEAM și ce avantaje oferă această paradigmă pentru înțelegerea educației digitale?
Adrian A. Adăscăliței: Am ales să analizez inteligența artificială în contextul STEAM (Science, Technology, Engineering, Art, and Mathematics) deoarece această paradigmă oferă un cadru natural, coerent și realist pentru a înțelege educația digitală în profunzimea ei, nu doar ca tehnologie, ci ca experiență de învățare integrată.
În primul rând, STEAM reflectă cel mai bine modul real în care funcționează inteligența artificială. IA nu aparține exclusiv informaticii: ea combină matematică, inginerie, științe, design, creativitate și gândire etică. Prin urmare, STEAM permite abordarea IA ca fenomen transdisciplinar, exact așa cum este în practică.
Un al doilea motiv este faptul că paradigma STEAM facilitează trecerea de la învățarea teoretică la rezolvarea de probleme autentice. Inteligența artificială devine relevantă educațional atunci când este utilizată pentru: modelare și simulare, analiză de date reale, proiecte interdisciplinare, modelare și creare de prototipuri și experimentare. STEAM creează contextul ideal pentru aceste tipuri de activități, susținute de instrumente digitale și algoritmi inteligenți.
În plus, componenta „A” (Arts) joacă un rol esențial în discuția despre IA. Expresia sau aplicarea abilității creative și imaginației umane, de obicei într-o formă vizuală precum pictura sau sculptura, producând lucrări apreciate în primul rând pentru frumusețea sau puterea lor emoțională. Ea aduce în prim-plan creativitatea umană, designul centrat pe utilizator, reflecția etică și culturală. Astfel, IA nu este redusă la performanță algoritmică, ci este înțeleasă în relație cu valori, sens și responsabilitate.
Din perspectiva educației digitale, STEAM oferă avantaje clare: susține învățarea activă și colaborativă, facilitează integrarea tehnologiei fără a pierde dimensiunea pedagogică, dezvoltă competențe transferabile, esențiale într-o societate digitalizată și permite evaluarea competențelor complexe, nu doar a cunoștințelor declarative.
În fine, analiza IA în context STEAM transmite un mesaj important: educația digitală nu este despre instrumente, ci despre modul în care acestea sunt puse în slujba înțelegerii, creației și dezvoltării umane. STEAM oferă cadrul în care inteligența artificială poate deveni un catalizator al învățării profunde, nu doar o tehnologie adăugată superficial la curriculum.
Rep.: Cine credeți că va beneficia cel mai mult de pe urma acestei cărți – profesorii, studenții, cercetătorii sau un public mai larg interesat de educație și tehnologie?
Adrian A. Adăscăliței: Cartea a fost gândită deliberat pentru mai multe categorii de cititori, însă beneficiile apar în mod diferit, în funcție de rolul fiecăruia în ecosistemul educațional.
Profesorii sunt, probabil, principalii beneficiari direcți. Pentru ei, cartea oferă repere clare pentru a înțelege cum și de ce poate fi utilizată inteligența artificială în predare, învățare și evaluare, fără a pierde controlul pedagogic. Accentul pus pe cadre teoretice, exemple contextualizate și reflecție etică îi ajută să treacă de la experimentare intuitivă la integrare didactică conștientă.
Studenții, în special cei din domeniile educației, ingineriei, informaticii și științelor socio-umane, pot utiliza cartea ca instrument de alfabetizare conceptuală. Ea îi sprijină să înțeleagă nu doar cum funcționează IA, ci și cum le influențează modul de a învăța, de a fi evaluați și de a lucra în viitor. În acest sens, cartea susține dezvoltarea unei relații critice și responsabile cu tehnologia.
Cercetătorii găsesc în volum un cadru integrator care conectează inteligența artificială cu teorii ale învățării, cu paradigma STEAM și cu evaluarea educațională. Cartea nu își propune să epuizeze cercetarea de frontieră, dar oferă un spațiu conceptual comun care poate susține investigații ulterioare și dialog interdisciplinar.
În același timp, volumul se adresează și unui public mai larg interesat de educație și tehnologie: decidenți, formatori, părinți informați sau specialiști din domenii și industrii conexe. Limbajul accesibil, fără simplificări excesive, permite înțelegerea mizelor reale ale IA în educație, dincolo de entuziasm sau anxietate.
În esență, cartea își propune să fie un punct de întâlnire între aceste categorii. Valoarea ei cea mai mare apare atunci când este citită ca un text de dialog: între profesori și studenți, între practică și cercetare, între educație și tehnologie. Tocmai această deschidere o face relevantă pentru un public divers, într-un moment în care granițele dintre roluri devin tot mai fluide.
A consemnat Oana-Bianca MĂRGINEAN
