Partea a II-a: Inteligența artificială și transformarea practicilor pedagogice. Interviu cu Adrian A. Adăscăliței despre volumul „Introducere în utilizarea inteligenței artificiale în educație”
În contextul accelerării transformărilor digitale și al integrării tot mai vizibile a inteligenței artificiale în procesele educaționale, discursul pedagogic contemporan se confruntă cu o dublă provocare: pe de o parte, necesitatea de a înțelege potențialul real al noilor tehnologii, iar pe de altă parte, obligația de a le integra într-un cadru etic, didactic și epistemologic solid. Dincolo de entuziasmul tehnologic sau de reticențele legitime față de automatizare, educația are nevoie de analize riguroase care să clarifice rolul inteligenței artificiale în raport cu predarea, învățarea și evaluarea. Volumul „Introducere în utilizarea inteligenței artificiale în educație” se înscrie în acest demers de clarificare și responsabilizare academică, propunând o lectură necesară pentru profesori, cercetători și decidenți educaționali.
Adrian A. Adăscăliței este un autor preocupat de intersecția dintre pedagogie, tehnologie și etică educațională. Cartea își propune să construiască un cadru conceptual solid pentru înțelegerea inteligenței artificiale (IA, AI – engl.) ca instrument cognitiv și pedagogic, capabil să amplifice învățarea, fără a substitui rolul profesorului sau autonomia celui care învață. Autorul plasează în centrul analizei relația dintre predare, învățare și evaluare, argumentând că impactul real al inteligenței artificiale nu poate fi înțeles fragmentar, ci doar printr-o viziune sistemică asupra procesului educațional.
Autorul volumului, Adrian A. Adăscăliței, este profesor universitar și cercetător cu o expertiză solidă în domeniul tehnologiilor educaționale și al instruirii asistate de calculator, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale constante la dezvoltarea unui discurs pedagogic riguros asupra integrării tehnologiei în educație. Doctor în informatică aplicată, cu o teză axată pe perfecționarea sistemelor multimedia de instruire, acesta a activat ca cadru didactic la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, predând discipline precum didactica disciplinelor inginerești, instruirea asistată de calculator și utilizarea tehnologiilor informaționale și de comunicare în educație, atât în mediul tehnic universitar, cât și în contexte interdisciplinare, inclusiv la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România și afiliat unor organizații științifice internaționale, Adrian A. Adăscăliței activează și ca Editor Asociat la revista de renume internațional Wiley – Computer Applications in Engineering Education. Este autorul volumelor „Instruire asistată de calculator. Didactica informatică” și „Introducere în utilizarea inteligenței artificiale în educație. STEAM: predare, învățare și atestare” (Editura Polirom), lucrări care configurează un parcurs intelectual coerent, centrat pe analiza critică a relației dintre pedagogie, tehnologie și responsabilitate educațională.
Interviul explorează modul în care inteligența artificială poate deveni mediator pedagogic, abordând personalizarea învățării, evaluarea asistată de IA, analitica educațională și dilemele etice generate de algoritmi, cu un accent pe paradigma STEAM pentru integrarea dimensiunii creative și reflexive în educația digitală. De asemenea, conturează rolul profesorului ca designer de experiențe de învățare și facilitator al gândirii critice, evidențiind responsabilitățile partajate între școală, elev și familie și natura socială, etică și instituțională a integrării IA în educație. Acest dialog oferă cititorilor – profesori, cercetători, studenți și decidenți educaționali – un cadru de reflecție într-un moment de tranziție majoră, fiind totodată o invitație la dialog și responsabilitate, reafirmând că viitorul educației nu va fi definit de tehnologie în sine, ci de modul în care aceasta servește dezvoltării umane și echității educaționale.
Un accent important este pus asupra riscurilor asociate utilizării necritice a inteligenței artificiale în educație – de la biasul algoritmic și opacitatea deciziilor automatizate, până la diminuarea reflecției pedagogice și a autonomiei elevului. În acest sens, interviul evidențiază necesitatea alfabetizării algoritmice și a dezvoltării gândirii critice ca obiective educaționale centrale, capabile să pregătească elevii și profesorii pentru o relație matură cu tehnologia.
Această parte a interviului abordează impactul inteligenței artificiale asupra practicilor pedagogice fundamentale, analizând modul în care utilizarea sa poate conduce la o transformare autentică a proceselor de predare, învățare și evaluare. Discuția evidențiază diferența dintre simpla integrare tehnologică și schimbarea de paradigmă educațională, tipurile de sisteme de inteligență artificială cu potențial transformator, precum și implicațiile etice asociate utilizării acestora în contexte educaționale reale. În același timp, sunt discutate redefinirea rolului profesorului, susținerea autonomiei și metacogniției elevilor, precum și condițiile în care evaluarea asistată de inteligență artificială poate contribui la coerența, echitatea și calitatea actului educațional.
Pentru a facilita o lectură coerentă și aprofundată, interviul este structurat în trei părți complementare, corespunzătoare nivelurilor de analiză propuse de autor: fundamentele teoretice și conceptuale ale utilizării inteligenței artificiale în educație, implicațiile pedagogice și etice ale integrării acesteia în practica didactică, respectiv perspectivele de evoluție și provocările sistemice pe care inteligența artificială le ridică pentru viitorul educației.
Reporter: Care este diferența dintre simpla folosire a tehnologiei în educație și o adevărată transformare pedagogică susținută de inteligența artificială?
Prof. Dr. Adrian A. Adăscăliței: Diferența dintre simpla folosire a tehnologiei în educație și o transformare pedagogică autentică susținută de inteligența artificială nu ține de nivelul de sofisticare al instrumentelor, ci de modul în care se schimbă logica educațională. Simpla folosire a tehnologiei înseamnă, de regulă, digitalizarea unor practici existente: prezentări înlocuite cu platforme online, teste pe hârtie mutate în format digital, manuale tipărite transformate în resurse interactive. În acest caz, tehnologia funcționează ca un suport logistic, fără a modifica esențial rolurile profesorului, ale elevului sau structura învățării. Pedagogia rămâne aceeași, doar mediul se schimbă. În schimb, o transformare pedagogică susținută de inteligența artificială apare atunci când IA informează deciziile didactice pe baza datelor reale de învățare, când permite personalizarea parcursurilor educaționale ori susține feedbackul continuu și autoreglarea sau atunci când schimbă sensul evaluării, de la control la sprijin pentru progres.
Diferența-cheie este că IA devine mediator pedagogic, nu un simplu instrument. Ea contribuie la redefinirea rolului profesorului, din furnizor de informație în designer de experiențe de învățare, la
repoziționarea elevului/studentului ca agent activ și responsabil al propriei învățări și la construirea unor contexte de învățare adaptive, flexibile și reflexive. Un alt element esențial este intenționalitatea pedagogică. Transformarea nu apare automat prin introducerea IA, ci prin integrarea ei într-un cadru teoretic clar, cu obiective educaționale explicite și criterii etice asumate. Fără acest cadru, chiar și cele mai avansate tehnologii pot rămâne la nivel de „efect de noutate”.
În esență, tehnologia schimbă forma, dar inteligența artificială, folosită pedagogic, schimbă funcția educației: de la transmiterea cunoștințelor la sprijinirea învățării profunde, a gândirii critice și a dezvoltării competențelor pentru un viitor în care colaborarea dintre om și tehnologie va fi norma.
Rep.: Care formă sau tip de inteligență artificială credeți că are cel mai mare potențial de a produce schimbări profunde în educație?
Prof. Dr. Adrian A. Adăscăliței: Cea mai mare capacitate de a produce schimbări profunde în educație o are, în opinia mea, inteligența artificială educațională adaptivă, în special atunci când este combinată cu modele generative și cu analiza datelor educaționale într-un cadru pedagogic bine definit. Nu este vorba despre un singur tip de IA, ci despre convergența dintre mai multe forme.
Sistemele adaptive de învățare utilizează datele despre progresul, erorile și strategiile de lucru ale elevului sau studentului pentru a ajusta conținutul, ritmul, nivelul de dificultate și tipul de feedback.
Impactul major constă în faptul că învățarea devine personalizată, ceva imposibil de realizat exclusiv prin mijloace tradiționale.
Modelele generative cu rol de tutore cognitiv, atunci când sunt utilizate responsabil, pot funcționa ca tutori disponibili permanent, parteneri de dialog Socratic sau instrumente de sprijin pentru reflecție și metacogniție. Valoarea acestor sisteme nu este în „a da răspunsuri”, ci în a susține procesul de înțelegere, prin întrebări, explicații și ghidaj progresiv.
Analitica învățării bazată pe IA are un potențial transformator adesea subestimat. Ea permite identificarea timpurie a dificultăților, luarea unor decizii pedagogice informate și evaluarea formativă continuă. Profesorul nu este înlocuit, ci augmentat în capacitatea de a înțelege ce se întâmplă cu adevărat în procesul de învățare.
Ceea ce produce schimbarea profundă nu este însă tehnologia în sine, ci modul în care aceste forme de IA sunt integrate pedagogic și etic. IA devine cu adevărat transformatoare atunci când sprijină autonomia învățării, consolidează rolul profesorului, este transparentă și explicabilă și este orientată spre dezvoltarea competențelor, nu doar spre performanță imediată.
În esență, inteligența artificială cu cel mai mare potențial în educație este cea care amplifică inteligența umană, nu o substituie. Schimbarea profundă apare acolo unde IA ajută educația să devină mai personală, mai reflexivă și mai echitabilă, fără a-și pierde dimensiunea umană.
Rep.: Care sunt principalele dileme etice ale AI în educație și cum pot fi abordate responsabil?
Prof. Dr. Adrian A. Adăscăliței: Principalele dileme etice ale inteligenței artificiale în educație apar tocmai din puterea sa de a influența decizii pedagogice, trasee de învățare și evaluări, adică zone cu impact direct asupra dezvoltării umane. Abordarea lor responsabilă presupune nu doar soluții tehnice, ci maturitate instituțională și claritate pedagogică.
Confidențialitatea și protecția datelor educaționale reprezintă o provocare importantă. IA se bazează pe volume mari de date despre elevi și studenți: performanță, comportamente, ritm de lucru. Dilema apare atunci când nu este clar cine colectează datele, în ce scop sunt folosite și cât timp sunt stocate. O abordare responsabilă presupune politici clare de guvernanță a datelor, consimțământ informat, minimizarea datelor și transparență față de utilizatori.
Biasul algoritmic și echitatea reprezintă o altă provocare. Algoritmii pot reproduce sau amplifica inegalități existente (sociale, culturale, lingvistice). În educație, acest lucru poate duce la etichetarea timpurie a elevilor sau la recomandări educaționale inechitabile. Soluția responsabilă constă în auditarea (verificarea) algoritmilor, utilizarea unor seturi de date diverse și menținerea deciziei finale la nivel uman.
Autonomia elevului și dependența de tehnologie reprezintă, de asemenea, un risc. Există posibilitatea ca elevii sau studenții să devină pasivi, delegând gândirea către sistemele IA. Pentru a evita acest lucru, sistemele trebuie proiectate ca suport pentru reflecție și metacogniție, nu ca substitut al efortului cognitiv, și trebuie susținută alfabetizarea algoritmică.
Evaluarea automatizată ridică întrebări privind corectitudinea deciziilor. Evaluarea asistată de IA ridică întrebări despre validitatea măsurării competențelor complexe și poate genera erori sau interpretări greșite. În practică, IA trebuie folosită preponderent pentru evaluare formativă, dublată de evaluare umană în deciziile cu miză mare.
Transparența și explicabilitatea sunt esențiale. Mulți algoritmi funcționează ca „cutii negre”, greu de înțeles pentru profesori și elevi. Este recomandată utilizarea sistemelor explicabile, instruirea cadrelor didactice și comunicarea clară a limitelor IA.
Responsabilitatea instituțională este o altă dilemă frecvent ignorată: cine răspunde atunci când un sistem IA produce o decizie eronată? Aceasta necesită o abordare responsabilă, prin cadre normative clare, roluri bine definite și evitarea delegării responsabilității pedagogice către tehnologie.
În concluzie, dilemele etice ale IA în educație nu pot fi rezolvate prin interdicții sau entuziasm necritic. Ele cer o abordare echilibrată, în care etica, pedagogia și tehnologia evoluează împreună. O utilizare responsabilă a inteligenței artificiale nu înseamnă limitarea inovației, ci asigurarea faptului că aceasta rămâne în serviciul dezvoltării umane și al echității educaționale.
Rep.: Cum poate AI să îi ajute pe elevi și studenți să devină mai conștienți de propriul proces de învățare, fără a le diminua autonomia sau gândirea critică?
Prof. Dr. Adrian A. Adăscăliței: Inteligența artificială poate sprijini elevii și studenții să devină mai conștienți de propriul proces de învățare atunci când este concepută ca o oglindă cognitivă și partener de reflecție, nu ca autoritate care oferă soluții finale. Cheia este susținerea metacogniției, nu substituirea gândirii.
În primul rând, AI poate face vizibil procesul de învățare. Prin analize simple și inteligibile, elevii pot vedea unde întâmpină dificultăți recurente (repetabile periodic), ce tip de sarcini rezolvă mai eficient și
cum evoluează strategiile lor de lucru în timp. Această conștientizare îi ajută să își ajusteze singuri abordările, fără a li se spune „ce să facă”.
În al doilea rând, AI poate oferi feedback orientat spre proces, nu doar spre rezultat. În loc de răspunsuri corecte/greșite, sistemele bine proiectate pot pune întrebări de tipul: „De ce crezi că această soluție a funcționat?” sau „Ce strategie ai putea încerca data viitoare?”. Astfel, gândirea critică este stimulată prin reflecție, nu înlocuită de automatism.
Un alt rol important al AI este sprijinirea autoreglării învățării. Prin recomandări flexibile (nu imperative), elevii și studenții pot învăța să își planifice activitatea, să își monitorizeze progresul și să își evalueze realist propriile competențe. Autonomia este menținută deoarece decizia finală rămâne a celui care învață.
De asemenea, AI poate funcționa ca partener de dialog Socratic, mai ales prin modele conversaționale care provoacă ipoteze, solicită justificări sau evidențiază alternative. În acest mod, AI devine un catalizator al gândirii critice, nu o sursă de adevăr absolut. Condiția esențială este intenționalitatea pedagogică: elevii și studenții trebuie să știe ce face AI, ce nu face și unde sunt limitele ei. Alfabetizarea algoritmică și intervenția profesorului sunt decisive pentru a evita dependența sau pasivitatea.
În esență, AI poate întări autonomia și gândirea critică atunci când este folosită pentru a sprijini reflecția, a oferi perspective și a pune întrebări, nu pentru a prelua controlul asupra învățării. În acest echilibru, tehnologia devine un aliat al formării conștiinței de sine academice, nu un substitut al ei.
Rep.: Care sunt riscurile pedagogice ale evaluării asistate de AI și cum poate fi aplicată util, dar corect?
Prof. Dr. Adrian A. Adăscăliței: Evaluarea asistată de inteligența artificială are un potențial semnificativ de eficientizare și personalizare, dar implică și riscuri pedagogice reale dacă este aplicată fără discernământ. Utilizarea ei corectă depinde de scopul evaluării, de transparență și de menținerea responsabilității umane.
Evaluarea asistată de IA poate conduce la reducerea învățării la ceea ce este ușor de măsurat. Sistemele automate tind să favorizeze competențele cuantificabile, ceea ce poate marginaliza gândirea critică, creativitatea sau argumentarea complexă. Există, de asemenea, riscul de supraevaluare a scorului în detrimentul procesului, situație în care feedbackul automat este perceput ca verdict final, în loc să fie punct de plecare pentru reflecție și dezvoltare. Biasul algoritmic și erorile de interpretare reprezintă alte provocări, deoarece modelele pot evalua incorect anumite stiluri de exprimare, contexte culturale sau trasee de învățare atipice.
Evaluarea complet delegată IA poate diminua rolul profesorului în procesul pedagogic, afectând sensul și relevanța evaluării. În plus, automatizarea excesivă poate eroda motivația intrinsecă a elevilor, încurajând conformismul sau strategiile de „optimizare a scorului” în detrimentul învățării autentice.
Pentru ca evaluarea asistată de IA să fie utilă și corectă, trebuie prioritizată evaluarea formativă. IA este eficientă atunci când oferă feedback continuu, diagnostic și sprijin, nu atunci când decide singură asupra rezultatelor cu miză mare. Decizia finală trebuie să rămână întotdeauna la nivel uman, mai ales în evaluările sumative sau certificative, pentru a asigura contextualizare și echitate. Transparența și explicabilitatea sunt esențiale: elevii și studenții trebuie să înțeleagă criteriile utilizate și modul în care sunt generate rezultatele. Evaluarea asistată de IA trebuie corelată cu obiectivele pedagogice, reflectând competențe relevante, nu doar ceea ce este ușor de automatizat. Aceasta poate fi completată prin metode calitative, precum portofolii, proiecte, reflecții scrise și evaluare colegială. În plus, formarea cadrelor didactice în utilizarea critică și responsabilă a IA este esențială.
În concluzie, evaluarea asistată de IA este utilă atunci când sprijină învățarea, nu când o controlează. Aplicată corect, ea poate elibera timp pentru feedback de calitate, poate susține progresul individual și poate crește coerența evaluării. Aplicată necritic, riscă să transforme evaluarea într-un exercițiu tehnic, lipsit de sens pedagogic. Echilibrul dintre automatizare și judecată umană rămâne condiția esențială.
Rep.: Utilizarea inteligenței artificiale poate conduce la o redefinire a rolului profesorului? Ce competențe devin, astfel, esențiale pentru cadrele didactice?
Prof. Dr. Adrian A. Adăscăliței: Utilizarea inteligenței artificiale în educație poate conduce la o redefinire profundă a rolului profesorului, transformându-l dintr-un simplu furnizor de informații într-un facilitator, designer și mediator al experiențelor de învățare. Această schimbare nu elimină necesitatea competențelor tradiționale, ci adaugă dimensiuni noi, esențiale în era digitală.
Profesorul devine, în primul rând, designer de experiențe de învățare. Acesta nu mai livrează doar conținut, ci proiectează scenarii în care IA sprijină personalizarea și adaptarea parcursurilor educaționale. Competențele necesare includ capacitatea de a integra tehnologia pedagogic, nu doar tehnic, selectarea și adaptarea instrumentelor IA la obiectivele curriculumului și evaluarea impactului IA asupra progresului și motivației elevilor.
Un alt rol esențial al profesorului este cel de mediator al datelor educaționale. IA generează cantități mari de date despre învățare. Profesorul devine analist și interpret al acestor date, folosindu-le pentru decizii educaționale informate: identificarea timpurie a dificultăților individuale, ajustarea strategiilor de predare și suport sau comunicarea feedback-ului într-un mod constructiv și personalizat.
Profesorul devine, de asemenea, facilitator al gândirii critice și al reflecției. Într-o lume în care elevii riscă să devină dependenți de IA pentru răspunsuri rapide, rolul cadrelor didactice este să stimuleze gândirea critică asupra surselor și recomandărilor IA, autoreglarea învățării și înțelegerea procesului, nu doar a rezultatului.
Un alt domeniu de competență este alfabetizarea digitală și etică. Noile competențe includ: alfabetizarea algoritmică: înțelegerea limitelor și funcționării IA; educația etică: abordarea dilemelor legate de bias, confidențialitate și echitate, respectiv formarea rezilienței digitale: gestionarea riscurilor și oportunităților tehnologice.
În plus, profesorul devine inovator și colaborator interdisciplinar. Integrarea IA în educație necesită colaborare cu colegi, specialiști IT și cercetători pentru: adaptarea metodelor pedagogice la noi instrumente, dezvoltarea de proiecte interdisciplinare (ex. STEAM) și participarea la comunități profesionale și schimb de bune practici.
În concluzie, profesorul devine co-creator al procesului educațional, unde tehnologia și inteligența artificială amplifică capacitatea de a personaliza, analiza și susține învățarea. Competențele esențiale se extind astfel de la predare și evaluare, la design educațional, analiză a datelor, alfabetizare digitală și etică, gândire critică și colaborare interdisciplinară.
Sinteză vizuală a acestui rol redefinit al profesorului în era IA.
Imaginea include cele cinci roluri principale: Designer de Învățare, Analist al Datelor, Facilitator al Gândirii Critice, Educator Digital și Etic și Inovator/Colaborator Interdisciplinar, în jurul unei figuri centrale de profesor.
A consemnat Oana-Bianca MĂRGINEAN
