Integrarea inteligenței artificiale în educația inginerească nu presupune abandonarea modelului pedagogic tradițional, ci poate conduce la evoluția acestuia prin extinderea posibilităților de reprezentare a cunoștințelor, experimentare, adaptare a învățării, feedback și suport decizional. Profesorul își păstrează rolul de proiectant și coordonator al procesului educațional, studentul rămâne principalul actor al învățării, iar inteligența artificială poate funcționa ca un partener cognitiv în procesul educațional.
Aceasta este teza centrală a prezentării susținute de Adrian A. Adăscăliței, Associate Editor al revistei Computer Applications in Engineering Education (Wiley), din cadrul Facultății de Inginerie Electrică a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași și membru al Academiei de Științe Tehnice din România, în cadrul celei de-a XXI-a ediții a conferinței internaționale „Zilele Academiei de Științe Tehnice din România – 2026” (ZASTR-2026).
Evenimentul, desfășurat în perioada 18–19 septembrie 2026, a avut ca temă „Artificial Intelligence in Engineering Applications and Engineering Sciences”. Prezentarea lui Adrian A. Adăscăliței, intitulată „Inteligența artificială și evoluția modelului pedagogic tradițional în educația inginerească”, a urmărit această transformare din perspective istorice, pedagogice și metodologice.
De la instruirea asistată de calculator la educația susținută de IA
Unul dintre argumentele dezvoltate în prezentare este că apariția inteligenței artificiale în educație nu trebuie privită ca o ruptură față de evoluțiile tehnologice anterioare. Dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale generative și accesul larg la sisteme precum ChatGPT, Gemini și Copilot au adus noi oportunități, dar și noi provocări pentru educația inginerească. Integrarea acestor tehnologii se produce deja în activități de învățare, proiectare, simulare și cercetare.
În perspectiva propusă de Adrian A. Adăscăliței, această transformare trebuie înțeleasă în continuitate cu etapele anterioare ale dezvoltării tehnologiilor educaționale: educația inginerească asistată de calculator, simulările și laboratoarele virtuale, învățarea online, platformele LMS și LCMS, învățarea mixtă și tehnologiile imersive, precum realitatea virtuală și augmentată.
„Inteligența Artificială nu reprezintă o ruptură față de evoluția anterioară a tehnologiilor educaționale, ci o nouă etapă în dezvoltarea lor”, se arată în prezentare.
Această continuitate este susținută și prin referirea la literatura de specialitate. Revista Computer Applications in Engineering Education a documentat încă din anii 1990 dezvoltări precum educația inginerească asistată de calculator, simulările și vizualizările, mediile multimedia de învățare, laboratoarele virtuale, instrumentația virtuală și învățarea bazată pe web.
Prezentarea menționează contribuțiile profesorului Magdy Iskander și ale colaboratorilor săi în domeniul CAEME, al materialelor multimedia interactive, simulărilor, laboratoarelor virtuale și educației electromagnetice bazate pe tehnologia informației și comunicațiilor. Din această perspectivă, educația inginerească susținută de inteligența artificială este prezentată drept o etapă evolutivă a unui proces început cu mai multe decenii în urmă.
Profesorul, studentul și IA: o relație pedagogică în evoluție
În centrul modelului conceptual propus se află relația dintre profesor, student și inteligența artificială.
„Ideea centrală este că Inteligența Artificială nu înlocuiește profesorul și nici studentul, ci funcționează ca un partener cognitiv în procesul educațional”, se arată în prezentare.
În această configurație, profesorul își păstrează rolul de proiectant și coordonator al procesului de predare și învățare, în timp ce studentul rămâne principalul actor al învățării. IA extinde, în schimb, posibilitățile de reprezentare a cunoștințelor, experimentare, adaptare a învățării, furnizare a feedbackului și suport decizional.
Teza este reluată în mai multe secțiuni ale prezentării: inteligența artificială nu înlocuiește profesorul, curriculumul, experimentarea, gândirea critică sau responsabilitatea profesională. Acestea rămân componente fundamentale ale formării viitorului inginer.
De asemenea, IA poate extinde posibilitățile de personalizare a învățării, accesul la resurse, furnizarea feedbackului și susținerea procesului decizional.
IA poate sprijini proiectarea activităților didactice
Integrarea inteligenței artificiale este analizată în prezentare și la nivel metodologic; potrivit modelului propus, IA poate sprijini profesorul în proiectarea activităților de învățare din educația inginerească și STEAM, dezvoltarea materialelor și resurselor educaționale, elaborarea studiilor de caz, personalizarea experiențelor de învățare și susținerea evaluării asistate de IA. Există însă o limită esențială: instrumentul tehnologic nu preia judecata pedagogică a cadrului didactic:
„IA susține scenariul didactic, dar nu înlocuiește judecata pedagogică a profesorului!”
Profesorul stabilește obiectivele educaționale, selectează și organizează conținutul, proiectează activitățile de învățare, alege strategiile de evaluare și coordonează procesul educațional. Inteligența artificială poate contribui la dezvoltarea resurselor educaționale, personalizarea învățării, generarea de exemple și aplicații, feedbackul formativ și evaluarea asistată.
Prin urmare, problema centrală nu este doar disponibilitatea unor instrumente de IA, ci felul în care acestea sunt integrate într-un scenariu didactic coerent.
Un exemplu din ingineria electrică: armonicile și filtrarea lor
Pentru a ilustra concret această integrare, prezentarea propune un exemplu din domeniul ingineriei electrice, cu tema „Armonicile și filtrarea lor în teoria circuitelor electrice”.
Obiectivul de învățare este ca studenții să analizeze efectele armonicilor asupra funcționării sistemelor electrice și să proiecteze soluții de filtrare. Activitatea pornește de la o problemă inginerească formulată de profesor: un convertor electronic introduce armonici într-o rețea electrică, iar studenții trebuie să identifice modalități de reducere a acestora. În cadrul activității, studenții analizează spectrul armonic, interpretează rezultatele măsurătorilor, propun soluții de filtrare și evaluează performanța filtrelor.
IA poate interveni în diferite etape prin furnizarea unor explicații, exemple numerice, sugestii de simulare sau întrebări suplimentare. Printre exemplele de interacțiune prezentate se află solicitarea unei explicații privind rolul armonicilor într-un sistem de energie electrică, compararea filtrelor pasive cu cele active, generarea unui exemplu numeric pentru calcularea distorsiunii armonice totale (THD) sau propunerea unei metode de simulare a efectului unui filtru LC.
Rolurile nu sunt însă transferate integral către sistemul de inteligență artificială.
„Formularea problemei, interpretarea rezultatelor și validarea soluțiilor rămân responsabilitatea profesorului și a studenților”, precizează autorul.
Personalizarea învățării și evaluarea formativă
Un alt domeniu în care prezentarea identifică posibilități de utilizare a IA este personalizarea procesului de învățare. Sistemele de inteligență artificială pot oferi explicații suplimentare pentru studenții aflați la începutul formării, exemple numerice cu dificultate progresivă, recomandări bibliografice adaptate nivelului de pregătire și exerciții suplimentare pentru consolidarea cunoștințelor.
IA poate sprijini, de asemenea, evaluarea formativă prin generarea de itemi de evaluare, verificarea unor calcule intermediare, furnizarea de feedback asupra soluțiilor propuse și susținerea autoevaluării. În acest model, însă, profesorul păstrează responsabilitatea pentru proiectarea evaluării, interpretarea rezultatelor și decizia finală privind performanța studentului.
Această distribuție a rolurilor este importantă pentru modelul pedagogic propus: IA poate furniza suport și feedback, dar evaluarea academică nu este redusă la răspunsul generat de un sistem automat.
Taxonomia Bloom și mutarea accentului către niveluri cognitive superioare
Integrarea IA este analizată și prin raportare la Taxonomia Bloom. Inteligența artificială facilitează accesul rapid la informații, explicații și exemple și poate sprijini, în special, nivelurile cognitive asociate memorării și înțelegerii. În aceste condiții, profesorul poate concentra mai mult activitatea didactică asupra nivelurilor cognitive superioare: aplicare, analiză, evaluare și creație.
Aceste niveluri sunt asociate în prezentare cu dezvoltarea unor competențe relevante pentru viitorul inginer, între care rezolvarea problemelor, proiectarea, argumentarea deciziilor și inovarea.
„Inteligența Artificială ne permite să deplasăm accentul educației inginerești către nivelurile cognitive superioare ale taxonomiei Bloom”, afirmă Adrian A. Adăscăliței.
În această interpretare, IA nu face mai puțin relevantă Taxonomia Bloom, ci pune într-o lumină diferită rolul nivelurilor cognitive superioare în formarea profesională.
Gândirea critică, esențială în utilizarea IA
O parte importantă a prezentării este dedicată riscurilor asociate utilizării inteligenței artificiale în educație. Sunt menționate dependența cognitivă, posibilitatea apariției unor răspunsuri convingătoare, dar eronate, diminuarea efortului intelectual și încrederea excesivă în sistemele automate.
În aceste condiții, dezvoltarea gândirii critice devine una dintre componentele centrale ale formării viitorului inginer.
„Valoarea profesională a viitorului inginer nu va fi determinată de capacitatea de a folosi IA, ci de capacitatea de a evalua critic rezultatele generate de aceasta”, se arată în prezentare.
Materialul propune o succesiune simplă pentru utilizarea responsabilă a rezultatelor generate de IA: răspunsul sistemului este urmat de verificare, validare, decizie și responsabilitate.
IA poate produce răspunsuri rapide și coerente, însă acestea „nu sunt întotdeauna corecte sau adecvate din punct de vedere tehnic”. În consecință, studentul trebuie să verifice informațiile, să valideze soluțiile, să își justifice deciziile și să analizeze critic rezultatele generate.
Reziliența viitorului inginer
Tema gândirii critice este legată în prezentare de conceptul mai larg de reziliență. În acest context, sunt identificate patru dimensiuni complementare: reziliența cognitivă, profesională, etică și tehnologică.
Reziliența cognitivă este definită ca abilitatea de a gândi și de a rezolva probleme independent de IA. Reziliența profesională se referă la capacitatea de a lua decizii informate și responsabile în contexte complexe. Reziliența etică presupune capacitatea de a evalua implicațiile deciziilor inginerești și de a-și asuma responsabilitatea pentru consecințele acestora, în timp ce reziliența tehnologică reprezintă capacitatea de a utiliza eficient inteligența artificială fără a deveni dependent de ea.
Prezentarea definește, astfel, o direcție clară pentru educația inginerească într-un mediu în care IA devine tot mai prezentă:
„Misiunea educației inginerești nu este de a instrui simpli utilizatori ai Inteligenței Artificiale, ci de a instrui ingineri rezilienți, capabili să folosească IA în mod critic, responsabil și creativ.”
Conceptul de reziliență este reluat în concluziile secțiunii dedicate viitorului inginer, unde cele patru dimensiuni sunt prezentate ca elemente care îi permit acestuia să analizeze critic informațiile, să ia decizii responsabile, să înțeleagă implicațiile etice și să utilizeze eficient IA fără să își piardă autonomia profesională.
Un model pedagogic evoluat, nu abandonarea celui tradițional
În modelul tradițional prezentat în cadrul comunicării, relația pedagogică este reprezentată prin succesiunea profesor–conținut–student. Modelul evoluat introduce inteligența artificială în relația dintre profesor și student, într-un context care include conținutul disciplinelor inginerești, aplicații, simulări și laboratoare virtuale, proiectare inginerească, evaluare și feedback.
Fundamentele procesului educațional rămân însă prezente: profesorul continuă să proiecteze și să coordoneze procesul educațional, studentul rămâne principalul actor al învățării, iar gândirea critică și reziliența sunt menținute ca elemente fundamentale ale formării inginerești.
În acest sens, prezentarea propune o schimbare de perspectivă asupra rolului tehnologiei: IA nu este tratată ca un substitut pentru actorii procesului educațional, ci ca o tehnologie care poate extinde capacitățile acestuia.
„Valoarea pedagogică a Inteligenței Artificiale (IA) nu rezultă din automatizare, ci din integrarea IA într-un cadru didactic care stimulează învățarea activă, gândirea critică și reziliența viitorului inginer.”
Ce se schimbă și ce rămâne esențial
În viziunea prezentată la ZASTR-2026, introducerea inteligenței artificiale în educația inginerească modifică posibilitățile de lucru ale profesorului și studentului, fără să elimine responsabilitățile fundamentale ale acestora.
IA poate extinde reprezentarea cunoștințelor, experimentarea, adaptarea învățării, feedbackul, accesul la resurse și suportul decizional. Profesorul stabilește însă obiectivele educaționale și proiectează scenariul didactic, iar studentul rămâne responsabil de procesul propriu de învățare și de analiza soluțiilor.
În același timp, apar noi cerințe pentru competențele formate în universitate. Dacă un sistem de IA poate furniza rapid o explicație, un exemplu sau o soluție posibilă, valoarea educațională a procesului depinde tot mai mult de capacitatea studentului de a verifica, interpreta și valida ceea ce primește.
În această logică, gândirea critică nu devine o competență secundară într-o educație dominată de tehnologie, ci una dintre condițiile utilizării responsabile a acesteia.
IA ca partener cognitiv în educația inginerească
Concluzia prezentării este formulată fără echivoc: inteligența artificială contribuie la evoluția modelului pedagogic tradițional din educația inginerească.
Profesorul rămâne proiectantul și coordonatorul procesului educațional, studentul rămâne principalul actor al învățării, iar IA poate deveni un partener cognitiv pentru amândoi.
„Inteligența Artificială nu înlocuiește modelul pedagogic tradițional al educației inginerești, ci contribuie la evoluția acestuia”, se arată în concluziile prezentării.
Din această perspectivă, miza integrării inteligenței artificiale în universitățile tehnice nu este doar adoptarea unor instrumente noi. Este vorba despre proiectarea unor modalități de predare, învățare și evaluare în care tehnologia să susțină procesul educațional, fără să înlocuiască judecata pedagogică, gândirea critică și responsabilitatea profesională.
Pentru viitorul inginer, competența relevantă nu se reduce, astfel, la capacitatea de a utiliza inteligența artificială. Modelul propus pune accent pe capacitatea de a o utiliza critic, responsabil și creativ, păstrând autonomia cognitivă și profesională ca elemente centrale ale formării universitare.
Adrian A. Adăscăliței, este profesor universitar și cercetător cu o expertiză solidă în domeniul tehnologiilor educaționale și al instruirii asistate de calculator, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale constante la dezvoltarea unui discurs pedagogic riguros asupra integrării tehnologiei în educație. Doctor în informatică aplicată, cu o teză axată pe perfecționarea sistemelor multimedia de instruire, a activat în calitate de cadru didactic la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, predând discipline precum didactica disciplinelor inginerești, instruirea asistată de calculator și utilizarea tehnologiilor informaționale și de comunicare în educație, atât în mediul tehnic universitar, cât și în contexte interdisciplinare, inclusiv la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România și afiliat unor organizații științifice internaționale, Adrian A. Adăscăliței activează și ca Editor Asociat la revista de renume internațional Wiley – Computer Applications in Engineering Education. Este autorul volumelor “Instruire asistată de calculator. Didactica informatică” și “Introducere în utilizarea inteligenței artificiale în educație. STEAM: predare, învățare și atestare” (Editura Polirom), lucrări care configurează un parcurs intelectual coerent, centrat pe analiza critică a relației dintre pedagogie, tehnologie și responsabilitate educațională. Recent, reputația academică a prof. univ. dr. Adrian A. Adăscăliței a fost reconfirmată prin acordarea prestigiosului Premiu AGIR pentru cartea „Introducere în utilizarea inteligenței artificiale în educație” (Editura Polirom, 2025), lucrare de referință la nivel național și internațional.
Oana – Bianca MĂRGINEAN
